Votaţi PP – Partidul Piţipoancelor!

Votaţi PP – Partidul Piţipoancelor!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Factorul X a dat chix. „Azi dimineaţă eram acasă pe wece. Bă, mă chinui o dată,  mă chinui de două ori. Bă, nimic! Şi la un moment dat un junghi! Ce credeţi că era? Aveam X-Factor în mine!”, a hăhăit Mihai Bendeac într-o parodie de toată jena, jucându-l pe Gigi Becali, venit, chipurile, la preselecţia pentru „Factorul X”. Adevărul este că emisiunea-concurs „X-Factor”, care le-a ieşit anteniştilor mai ales după eliminarea unor voci cu adevărat bune precum Bianca Purcărea, ţine mai degrabă de succesul unui… tranzit intestinal debil. Mă scuzaţi, vă rog! Şi în altă ordine de idei, Sper că Antena 1 are un stoc nelimitat de bipuri pentru a acoperi înjurăturile în serie (am numărat cinci în decurs de trei minute) cu care Bendeac bagă umorul direct în … origini, pentru ca apoi să-l îndese bine acolo, mimând poziţii sexuale cu Daniela Crudu. „În puii mei”, mi-e milă!

* Politică în sânii goi. În vreme ce ministrul Elena Udrea zice că face eforturi să fie blondă, pe la spatele ei s-a înfiinţat Partidul Brunetelor. Inspirat de cine credeţi? De fiica preşedintelui, Elena Băsescu, cel puţin aşa pretind cele două sexy-fondatoare ale partidului, Roxana Marinescu şi Andreea Podărescu. Cu piepturile (de-a dreptul) goale, spre bucuria unanimă a domnilor, cele două piţi şi-au tras Partidul Brunetelor, de s-a crăcănat, de emoţie, nu alta, tot eşichierul politic. Pentru că e şi ea o brunetă veritabilă, Mariana Moculescu s-a cerut  în partid. Auuu! Taman când Parlamentul era gata să se lase călcat de tocurile cui ale vedetuţelor, iaca lovitură de graţie pentru politica băştinaşă: Roxana a lăsat partidul topless cu ochii în soare şi bikinii în vine pentru că „planurile ei de viitor implică multe aspecte artistice care îi ocupă mai tot timpul”. De cealaltă parte, Andreea a spus că nu renunţă la idealurile politice. Slavă cerului! Gata, m-am decis: La naiba cu Partidul Poporului Dan Diaconescu! Votaţi Partidul Piţipoancelor! Votaţi Partidul Pocnitorilor Politice! Votaţi Partidul Bombelor Sexy! Buuum!

Citit 2340 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Ianuarie 2024 19:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.