Spectacol de gală în seara de 24 ianuarie

Spectacol de gală în seara de 24 ianuarie
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Identitate. Maestrul Gheorghe Zamfir, îndrăgita artistă Paula Seling, soprana recunoscută la nivel internațional Cristina Păsăroiu, baritonul Ștefan Ignat, violonista Simina Croitoru, Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" și Corul Bărbătesc "Cantus Domini" vor oferi un spectacol de gală în seara de 24 ianuarie, la TVR Cultural. Inconfundabila Rapsodie Română nr. 1 (în aranjamentul coregrafic al lui Oleg Danovski, întemeietorul școlii românești de balet modern), nemuritoarea Poemă Română (care conține un fragment din vechiul imn regal al României de altădată) și romantica Baladă pentru vioară și orchestră (în interpretarea solistei Simina Croitoru) fac parte din programul serii, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale București. În recitalul său la nai, maestrului Gheorghe Zamfir va interpreta două lucrări excepţionale: „Păstorul singuratic” şi „Divertisment folcloric”. Iar legendarul vals „Dulcea și tandra mea fiară”, al maestrului Eugen Doga, va răsuna în interpretarea Paulei Seling. Totul se întâmplă pe scena Operei Naționale București, care a celebrat Ziua Culturii Naționale printr-un spectacol care omagiază spiritualitatea românească. TVR Cultural a înregistrat concertul „Credinţă, Artă şi Identitate” şi îl va difuza vineri, 24 ianuarie, de la ora 20,00. Un spectacol de excepţie, care întregeşte programele pregătite de Televiziunea Română pentru sărbătoarea Unirii Principatelor Române, primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.

Citit 1651 ori Ultima modificare Joi, 23 Ianuarie 2025 20:24

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro