Arde-i, Măruţă!

Arde-i, Măruţă!
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Picanterii prezidenţiabile. „Vocea României” - Crin Antonescu; „Iartă-mă!” - Elena Lasconi; „Șef sub acoperire” - Victor Ponta; „Batem palma” - Daniel Funeriu; „Visuri la cheie” - George Simion. Nu, staţi liniştiţi, nu eu „rescriu” grila de emisiuni în cazul de faţă, ci Nicuşor Dan.

Invitat la sosurile picante ale lui Cătălin Măruţă, acestea au fost alegerile de prezentatori ai cunoscutelor emisiuni pe care candidatul la prezidenţiale le-a făcut din postura unui producător de televiziune. Dar are o scuză: „Nu mai am televizor. De când s-au născut copiii, nu mai avem televizor. Fetița are voie să vadă un film pe săptămână, pe internet. Ea îl alege”. Ştiu că nu e, poate, cel mai relevant răspuns, dar aşa mi s-a părut corect, să aleg o variantă de răspuns cu umor şi fără răutăţi.

Cert este că, de luni, la Pro Tv, a început „săptămâna picantă” pentru prezidenţiabili. La Măruţă, de la ora 15,00. Iată „orarul”. Dacă luni a fost Nicuşor Dan, marţi e rândul lui Victor Ponta, miercuri vine Daniel Funeriu, joi se prezintă Elena Lasconi, iar vineri este aşteptat Crin Antonescu. Desigur, este doar o emisiune de divertisment, dar este şi un test care scoate la iveală cele mai neașteptate răspunsuri. Regulile sunt simple: cei care vin la sosurile picante vor primi întrebări pe care le vor citi în gând, iar apoi vor rosti cu voce tare răspunsul. Decizia le va aparține dacă vor alege să dezvăluie întrebarea sau să mănânce din unele dintre cele mai picante sosuri!

Eu atât am de zis: "Arde-i, Măruţă!".

Citit 727 ori Ultima modificare Marți, 25 Martie 2025 12:30

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro