Ştiu că suntem în postul Paştelui, dar tot mă întreb: oare e vreun subiect pe lumea asta la care femeia de afaceri Monica Tatoiu să-şi decline competenţa? Să zică: „Nu ştiu, nu mă bag, n-am păreri! Întrebaţi pe altcineva”.
În fine, deunăzi am auzit-o la Antena Stars analizând un subiect asupra căruia are, totuşi, expertiză. Căsnicia. „Una e să fii căsătorit de cinci ani, şi alta e de 40. După 40 de ani, nici dacă vreau să-i dau drumul la mână nu se mai rupe! Apropo de sacrificii: am 41 de ani cu el! E o catastrofă? El este Capricorn, eu sunt Geamănă, este foarte greu. După 41 de ani, când el deschide gura, eu ştiu ce zice. El ştie ce e în capul meu înainte să fac ceva”, şi-a sintetizat relaţia cu soţul.
Pe de altă parte, admite că, pe vremea domniei sale, divorţul nu prea exista. Că partenerii rămâneau în căsnicie chiar dacă aveau destule încercări. „La bătrâneţe, trebuie să ai lângă tine unul pe care-l cunoşti, nu unul care fuge cu secretara”, este sfatul general. Şi admite că bărbaţii sunt mult mai pragmatici decât femeile, dar „femeia când se căsătoreşte este esenţa familiei: ea dă naştere, ea creşte copii. Ea este şi cea mai distructivă. Ştiu pe pielea mea: trebuie să fie înţeleaptă”, explica Monica Tatoiu.
Pe urmă a dezvăluit că fiul ei este împreună cu o tânără pe care o place foarte tare. Dar că în zilele actuale nu trebuie să te căsătoreşti, dacă vrei să stai cu unul. Deci încurcate mai sunt căile familiei. Şi punctele de vedere ale doamnei Tatoiu...