Fericit sub papucul nevestei!

Fericit sub papucul nevestei!
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

„Urmează întrebarea roșie: sunteți sub papucul nevestei?”, a tras la ţintă Denise Rifai cu una dintre cele „40 de întrebări” adresate artistului Lucian Viziru.

Bărbatul a tras aer în piept şi s-a avântat în răspuns. Mai întâi prudent, pe urmă frontal: „Posibil, posibil. Nu zic «Nu!». Trebuie să mă gândesc la chestia asta. În general, discutăm despre lucrurile pe care le facem, indiferent că e vorba despre un film sau despre viața noastră de zi cu zi. Dar pe principiul «happy wife, happy life» (soţie fericită, viaţă fericită - n.r.), eu îmi doresc ca atât copilul meu, cât și eu să fim fericiți. Și, dacă doamna este fericită, atunci totul este în regulă. N-am o problemă, indiferent de ce zice lumea, că sunt sub papuc sau că nu sunt. Eu sunt fericit și mă consider norocos că o am pe ea. Şi nu pot să fac altceva decât să-i mulțumesc lui Dumnezeu”, a răspuns Viziru.

Sincer? Nu ştiu dacă a absolvit ceva studii diplomatice, dar cred că esenţa acestui răspuns îl recomandă, la o adică, pentru o carieră de negociator!

În altă ordine de idei, trebuie să ştiţi că soţia lui, Ema, este femeia care l-a făcut bărbat. Şi că prima noapte de amor… a fost un fiasco. Aşa de grav că s-a gândit bietul Viziru că o avea altă orientare sexuală. Dar n-a fost cazul. Cum a prins gustul? „Pofta vine mâncând”, a răspuns artistul. Care convins că Ema Viziru nu e doar prima, ci va fi şi ultima femeie din viaţa lui: „E omul cu care eu nu simt că mai trece viața pe lângă mine”... Ce frumos!

Citit 264 ori Ultima modificare Marți, 15 Iulie 2025 17:25

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro