* Decizii. Recunosc, vineri noaptea am stat ca pe ghimpi urmărind "Vocea României", la Pro Tv. A fost ultima etapă a audițiilor pe nevăzute, urmată de cel mai controversat - aș spune chiar nedrept - moment al formării echipelor. Momentul în care antrenorii decid cu cine merg în concurs și pe cine elimină, pentru că trebuie să aibă doar 14 concurenți în echipă. Iar voci pentru care s-au luptat cu alți antrenori, concurenți cărora le-au făcut promisiuni care mai de care mai frumoase, că să-i atragă în echipele lor, pleacă din competiție fără șansa de a performa. Nici măcar nu au cum să fie salvați de alți antrenori, așa cum se întâmplă în etapa confruntărilor. De pildă, la Theo Rose și Horia Brenciu a fost măcel. Aveau concurenti cât pentru vreo două sezoane. Așa că s-a eliminat masiv cu oarecare regrete. Trist! Tudor Chirilă a fost ultimul la selecție, așa că nervii mei erau praștie deja. Ei bine, v-am fiert destul! Gata, vă spun! Toate cele trei voci din Galați - Florentina Ţuchel, Cristina Bleandură și Mara Biriș - intră în etapa confruntărilor! Daca imaginile nu m-au păcălit, două voci gălățene vor concura chiar vinerea viitoare. Mi-e teamă sa mă gândesc că am putea asista la un duel Galați contra Galați! Să speram că nu! Noroc gălățencelor și să ne bucurăm de spectacol!
Trei gălățence la "Vocea României" 2025 Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
UPDATE. Salariaţii Liberty Galaţi ar putea fi scutiţi de plata majorărilor pentru dările locale neachitate Când visul imposibil se împlineşte la 63 de ani O comună s-a extins cu 19 hectare în municipiul Galaţi Poza zilei. Imobil din centrul vechi al Galaţiului, scos la licitaţie Cezar „The Voice of Love” vine la Galaţi1 comentariu
-
postat de EuLuni, 03 Noiembrie 2025 11:3446.97.168.***Trei, doamne, și toate trei sunt vamaioate10

