Feerie pe gheaţă cu Julia Sautner

Feerie pe gheaţă cu Julia Sautner
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Stai!”. M-am trezit strigând, azi-noapte, din fața televizorului, la primul salt al Juliei Sautner, un triplu Lutz. Așa strigam de obicei, de emoție și încordare, la momentele acrobatice ale gimnastelor românce, participante la mari competiții. Uitasem că la patinaj artistic pe gheață nu e ca în gimnastica artistică la sol, deși tot despre sărituri e vorba.

M-am calmat de la a doua săritură triplă, cucerită de maturitatea, siguranța și eleganța cu care evolua reprezentanta României. Programul ei lung a cuprins șase sărituri triple, dintre care patru diferite, toate executate foarte curat, împletite cu piruete și pași complicați, în acord cu fondul muzical „That Home, Rain in Your Black Eyes, To Build a Home”. Expresivitate, emoție, pasiune și experiență într-o adevărată „Feerie pe gheață”. Așa se numeau, înainte de 1989, „programele de patinaj artistic” transmise la tv.

În clasamentul final, Julia a s-a clasat pe locul 17, cel mai bun obținut până acum de România la patinaj feminin.

Merită spus și cui îi datorează România cea mai bună clasare olimpică la patinaj artistic - gălățeanului Cornel Gheorghe, locul 14 la Lillehammer, în 1994.

Și ar fi nedrept să nu amintesc și cel mai bun rezultat al României din ultimii 34 de ani de Jocuri Olimpice de iarnă, obţinut la această ediţie - Mihai Cristian Tentea și George Iordache - locul 5 la bob-2 persoane masculin.

Revenind la patinaj, podiumul s-a lăsat cu lacrimi: Kaori Sakamoto (Japonia) a plâns dezamăgită de medalia de argint și Ami Nakai (Japonia) a lăcrimat de bucurie pentru bronz. Iar Aysa Liu (SUA) a câștigat aurul olimpic.

Citit 172 ori Ultima modificare Vineri, 20 Februarie 2026 16:46

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro