Denise Rifai i-a dat „lucrare de control” doctorului Raed Arafat

Denise Rifai i-a dat „lucrare de control” doctorului Raed Arafat
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Premieră. Divertisment, joculețe haioase, umor, dar și informații utile, explicații serioase și confesiuni profunde. Așa aș descrie, pe scurt, prima ediție a show-ului „Furnicuțele”, difuzată luni după-amiază de Antena 1.

„Furnicuțele” Scamă și Blană sunt de fapt „furnicoi” adică au voci bărbătești, Denise Rifai, vizibil emoționată, a dat farmec și sclipire emisiunii, iar Oase și Ciucă au crescut nivelul de divertisment. Primul invitat al emisiunii, dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a trebuit să răspundă unor întrebări legate de alarmele RO-ALERT, rucsacul de urgență, triaj la urgențe, vaccinare, greșeli făcute în pandemie, dar să facă și dezvăluiri de ordin personal. Cel mai haios moment al emisiunii a fost provocarea prin care a trecut dr. Arafat: să conducă o mașinuță legat la ochi, ghidat de Lucian Bode, cu Oase și Denise pe post de „senzori de parcare”. Și culmea, s-a descurcat de minune, cu un calm și o siguranță demne de cauze mai bune.

La finalul emisiunii, Denise l-a vârât pe dr. Arafat în lucrare de control. Un set de „întrebări roșii” care aminteau de emisiunea de la Kanal D. Așa am aflat, de pildă, că medicul nu e străin de spălatul cu mopul: „Nu e nicio rușine să dai cu mopul, să știți că sunt mulți colegi care curăță ambulanțele cu mopul după intervenție și sunt medici printre ei. Nu-ți cade steaua!”, a spus dr. Arafat.

Pentru ediția de marți a emisiunii, Denise trece și ea printr-o provocare, alături de invitata Diana Matei: să meargă în tandem pe sârmă.

Citit 1176 ori Ultima modificare Marți, 21 Aprilie 2026 13:51

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.