* Tradiţie. La aproape 82 de ani, Mioara Velicu se pregăteşte, pe 30 mai, de botezul strănepotului său, şi îşi împarte timpul între concerte, repetiţii, înregistrări muzicale şi drumuri. Deunăzi, coborâtă de pe scena Sălii Palatului, povestea la Prima Tv: „Sunt sănătoasă, am un vibe extraordinar și îmi place să fiu cu cei tineri, să fiu în spectacole, să fiu activă tot timpul. Am avut cam o săptămână și ceva liber și nu m-am simțit bine deloc: am mâncat și m-am uitat la televizor”.
Era entuziasmată de spectacolul al cărei protagonistă fusese şi mai ales de conceptul lui special: fiecare artist consacrat prezent pe scenă a ales să predea, în mod simbolic, „zestrea” sa muzicală unor tineri interpreți de viitor.
„Datorită publicului sunt pe scenă! Spre nefericirea mea, nici nepoata mea, nici fii-mea nu au luat-o pe drumul cântecului și le-am lăsat în pace. Am găsit o fată extraordinar de bună: Andreea Tîrnaucă, din Botoșani, care cântă extraordinar de frumos şi i-am dat un cântec de-al meu. Are ochii albaștri, părul blond, parcă am făcut-o eu”, a povestit Mioara Velicu.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Andrea Tîrnaucă a mărturisit cât de onorată este să primească, la doar 10 ani, acest dar nepreţuit: „Mulțumesc din tot sufletul, mama Mioara Velicu, pentru toată bucuria și emoția trăită”.
Mioara Velicu a promis că va avea grijă de mica artistă, luând-o la televiziuni şi dăruindu-i şi alte câtece: „Când oi fi acolo Sus, să o văd şi să zică: "Zestrea de cântec o am de la Mioara Velicu"”.
Faptul că împarte zestrea folclorică nu o împiedică să lanseze cântece noi: „Eu am scări de urcat, am proiecte, indiferent ce-ar zice lumea. Cât îmi merge vocea, vreau să fiu pe scenă. Cine vrea să mă asculte - de bine, cine nu, tot de bine. Cu Andra am concert pe 21 mai la Cluj - "Tradiţional III". Am făcut un contract cu Măruță și cu Andra că atât timp cât ține "Tradiționalul", eu o să vin și în cârje, dacă se poate. Mintea merge, ridurile sunt şarmul meu. Dacă mi-aş face vreo intervenţie, dacă nu mă mai cunoaște Dumnezeu? Dar singurul lucru de care mi-e teamă este atunci când n-oi mai fi şi mă va vorbi cineva de rău, că n-o să pot să-i dau replica” a mai spus artista.

