„Mărţişor” cu aţa-n dos

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Începe luna stripărilor. Care luna femeilor? Asta-i luna bărbaţilor înveşmântaţi doar în aţa bikinilor, unşi cu ulei de parcă ar urma să intre pe grătar, care îşi vântură, vorba cronicarului, „ştromeleagul învârtoşat” pe sub nasul damelor care chirăie în extaz de parcă n-au mai văzut aşa ceva. Merg săracii la „produs” artistic în luna asta cât pentru tot anul. Şi să ştiţi că nu e (doar) părerea mea, rimează perfect cu ceea ce comenta la ceas de seară Cabral. Să mă scuzaţi, dar mie un asemenea mărţişor „deschiloţat” nu-mi trebuie… musai. Mai degrabă un „marţafoi” mai mult sau mai puţin tradiţional, de prins în piept, la gât sau pe mână. Şi totuşi dacă te uiţi la televizor numai de mărţişoare cu pantalonii în vine şi muşchii epilaţi la vedere ai parte.

* Fără bold. Atenţie la silicon! Ehei, unde-s vremurile alea în care mărţişoarele se prindeau, tradiţional, în piept, de umblau unele dame blindate de bolduri şi fire alb-roşii până la brâu. Ce-am zis?! Bolduri? Păi cine mai are tupeul să se apropie cu boldul de piepturile siliconate ale domniţelor? Nu vă daţi seama că e pusă în pericol investiţia de 4.000 de euro? Şi care domn riscă să se trezească împroşcat în plină figură cu masă plastică, ori să dezumfle pieptul gonflat al doamnelor? Exagerez, desigur, dar numai pentru că am rămas marcată de ceea ce am văzut pe Kanal D luni seară.

* Luciu contra Gyorfi. Nicoleta Luciu, cu decolteu până la brâu, a fost aşezată în acelaşi balansoar teve cu „pioniera silicoanelor” din şoubiz, Daniela Gyorfi. Şi dacă Nicoleta ne-a arătat doar rezultatul final al bisturiului lui nenea doctorul, Danieluţa, ne-a prezentat varianta pansată a pieptului său greu încercat cu proteze mamare. Când în studio au început pregătirile pentru dezbrăcarea artistei, nu m-am gândit decât la momentul acela de revoluţie sexuală în şoubiz când, pe scenă, Gyorfi şi-a lepădat chiloţii. Dacă-şi scoate rochia mai şochează pe cineva?!

Cât despre „meciul” Luciu – Gyorfi, scor „o-o!”, vorba Biancăi Drăguşanu. Silicon la silicon trage.

Citit 2546 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Ianuarie 2024 23:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.