Ţâţele salvatoare ale naţiunii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Coaliţia sânilor goi. Poate să se rupă USL-ul şi în patru, nu numai în două! Suntem salvaţi (cel puţin vara asta) de o coaliţie trainică. Partidul Blondelor şi Partidul Brunetelor, ireconciliabile până mai ieri, şi-au dat mâinile şi, umăr la umăr, şold la şold şi silicoană la silicoană, au format, pentru un pictorial sexos şi incendiar la piscină, Coaliţia Topless. Mă rog, putea să fie şi coaliţia fundurilor goale, că tot acolo ieşeam. Le-am văzut la ceas de noapte pe liderele celor două partide, duşmance până mai ieri, cum stăteau una lângă cealaltă – sau ca să fiu corectă una peste cealaltă – vis cu lesbiene, nu alta. Denisa Biţă, blondă cu rădăcinile negre, şi Roxana Marinescu, brună, au îngropat securea războiului şi acuzaţiile cum că n-ar avea decât un neuron şi că şi-ar fura una alteia ideile şi bărbaţii. „La Partidul Blondelor au aceleaşi idealuri, aceleaşi idei, aceeaşi platformă politică mondenă. Mi-a furat ideea, am zis atunci. Eu îmi retrag cuvintele, inclusiv cele cu neuronul că mai are unul, chiar Denisa are mai multe… mai mulţi neuroni – toţi sunt sută la sută blonzi. Mulţi, s-au regenerat”, a explicat Roxana. Înţelegerea a fost pecetluită cu atingeri reciproce senzuale şi scene pline de conotaţii sado-maso. „Prima dată e mai greu”, au explicat inhibiţiile de la început, căzând amândouă de acord: „Când îi pui unei femei pe fund… e mai sexy decât un bărbat atingându-se cu alt bărbat”. Depinde cine priveşte…

* Era s-avem o ştire. Porno. Când am auzit la televizor că Biancăi Drăguşanu i s-a furat telefonul mobil eram ferm convinsă că e doar preludiul. Preludiul apariţiei unor poze ori filmuleţe incendiare cu ea şi prinţul Cristea, ori cu ea şi Bote, ori ceva de genul. Scenariul mi-e sută la sută cunoscut. Mai să dau un news-alert când am aflat că s-a găsit telefonul. Dar punem pariu că o să apară cât de curând şi ce era în el?! Şi să vezi distracţie. Sexy sau porno?

* Uau, e vie? "Faţă de cauciuc", aşa a numit-o sarcastică nevasta lui Mihai Albu, Iulia, pe Andreea Bălan, sfătuind-o să caute un fotograf bun. Nu sunt eu prima care s-arunce piatra, dar între cele două dive e o diferenţă indubitabilă: măcar Andreea arată vie în poze... şi nu sperie copiii. Mihai Albu ştie de ce.

Citit 2456 ori Ultima modificare Joi, 04 Ianuarie 2024 00:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.