Ţoape cu girofar

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Violatorul de Crăciun. „Breaking News: Deputat acuzat de tentativă de viol şi perversiuni sexuale”, jur pe Moş Crăciun că asta a fost prima ştire care m-a plesnit peste ochi în dimineaţa de Crăciun, când am deschis televizorul. Pe urmă am dat peste un Moş Crăciun albastru, care se lupta să-i vadă chiloţii de sub rochie lui Sharon Stone. De fapt, Moş Crăciun nu era chiar Moşul cel Bun din legendă, ci unul pervers, întruchipat de Jean Paler. Nici măcar Sharon Stone nu era diva originală, ci pastişa Ana Vaida, care-şi tot descrucişează picioarele pe la posturile tv reproducând celebra scenă din „Instinct primar”. Şi nici măcar n-am vreo garanţie că avea chiloţi pe dânsa… Moşul nu trebuia să se agite prea tare, că imediat după Sheronica a venit Alicia Bonita, în furou de crăciuniţă, şi-a prestat un dans erotic în jurul unui taburet, arătându-ne aţişoara bikinilor din toate poziţiile descriptive posibile şi incredibile, potrivite cu melodia „Ring my bells”. Adevărul este că ne sunaseră la toţi clopoţeii că dănţăluiala ei nu era potrivită cu ora de difuzare a emisiunii „Cuplul perfect” de la Naţional Tv, şi nici cu bancurile cu şi fără cuc cântător, spuse de parşivul Moş Crăciun. Dar având în vedere că producţia a fost reluată de cel puţin cinci ori în două zile, poate că măcar una dintre redifuzări s-a potrivit cu prestaţia Bonitei, demnă de o bară de striptis şi cu glumele de autobază ale lui Paler.

* România lui Puric. Tot fugind de imaginile cu Elena Udrea şi pârtiile ei minunate - ptiu, era să scriu „pârţi” - am dat peste România lui Dan Puric, şi am decis că acolo vreau să trăiesc, măcar Crăciunul acesta, dacă nu tot restul vieţii. Dan Puric explica de ce valoarea nu este egală cu preţul şi că valoarea este dispreţuită, umilită în România. Şi mai vorbea despre ţoapele care nu-i de-ajuns că-s ţoape, îşi mai pun şi girofar, ca nu cumva să le ratăm…

Citit 1659 ori Ultima modificare Joi, 04 Ianuarie 2024 00:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.