Nimfa din Brăila şi Ulise din Păstaie

Nimfa din Brăila şi Ulise din Păstaie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sirenele lui Mazăre. Ce contează că litoralul românesc e scump şi jegos, că nisipul e plin de chiştoace, ţărmul de alge fezandate, iar valurile mării te scaldă în PET-uri, ambalaje şi scursuri de canalizare. Şi cui îi pasă, vorba cântecului, că „un weekend la Mamaia e cât un sezon la Varna!”? Mazăre, primarul Radu Mazăre, deja mişună pe la televiziuni cu un coif bătut în „şwarovschi”, în armură sclipicios-estivală, costumat de carnaval, cu nimfele şi sirenele seminude după el şi un Hercule pentru impresie artistică. Nici nu mai contează că e studio de ştiri ţepoase, platou de circării tv prezentate ca divertisment! „Sunt Ulise - bagabondul care a călătorit 20 de ani pe la gagici şi prin insule şi Penelopa-l aştepta acasă!”, îi lămureşte primarul Constanţei pe cei care au dubii dacă e comandant roman sau grec. Mai e până la sezonul estival, dar Raducu primarul nu mai are răbdare. Mai ales că a rămas cu sechele după ce, de 1 martie, l-au pupăcit vreme de o oră jumătate nu mai puţin de 800 de pesediste înflăcărate, care nu mai erau la prima tinereţe, trufandale pe gustul edilului. Şi cu activistele nu ţine o bezea-două, de la distanţă, până nu te „ştampilează” gospodăreşte, nu se lasă! Întrebat în ce costumaţii o să mai surprindă poporul festivalier sau telespectator, Radu Mazăre a spus că lui ideile îi vin peste noapte. Ce-ar zice de un Jack şi Vrejul de fasole? Sau nu, el e Ulise din păstaie… Păcat că promovarea asta nu face două boabe ofilite dacă nu e susţinută şi de civilizarea litoralului manelizat!

* Elena din Brăila. Care Elena din Troia, Menelau şi Paris! Eleni din Brăila, Adrian Cristea şi Ciprian Marica, aia legendă! Am aflat de la Cristi Brancu, Agentul VIP, că şi Cristea şi Marica şutează, cum s-ar zice, la inima frumoasei Eleni Corfiatis. Şi cică Marica e titular, aşa cum a fost şi în cazul Biancăi Drăguşanu, iar Prinţul a intrat ca rezervă. Strigă tabloidele că alde Marica a înscris deja în sufletul grecoaicei din Brăila. Dar, dar în fotbal, contează mai mult cine înscrie ultimul gol, decât cine deschide scorul… La femei o fi la fel?

Citit 2168 ori Ultima modificare Vineri, 15 Martie 2013 18:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.