Mireasa, "ca o maimuţă deghizată"

Mireasa, "ca o maimuţă deghizată"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Pe-pe-pe-pe cine mai aud cu nunta lui Pepe jur că-l bat! „Păi ştii tu la câţi ani şi-a început ea viaţa sexuală?” - „Nu ştiu că n-am stat la fundul ei!”. Acest jenant schimb de replici a avut loc între Oana Zăvoranu şi Mădălin Ionescu, la WowBiz, iar subiectul îl constituia Raluca, mireasa lui Pepe. Oana susţinea că juna are „kilometrajul dat peste cap”, în vreme ce Mădălin făcea noncombat. Evident, mi se pare o mârlănie să dezbaţi viaţa intimă a miresei căreia nu i s-a jucat, totuşi, cearşaful la nuntă, oricât ar fi fost ea de tradiţională. Şi atâta vreme cât Oana şi-a înşelat clar fostul soţ, pe bietul Pepe, mi se pare nedrept să pună fierul înroşit pe biata mireasă, chit că nu s-a măritat cu voalul pe ochi, ci cu el pe spate. Sincer, mi s-a făcut lehamite de Pepe şi-a lui nuntă şi mă întreb dacă Băsescu ori Ponta nu au făcut deja o declaraţie pe această temă fierbinte. Şi v-aş fi scutit de „amănunte”, „ceea ce nu s-a văzut” şi alte „exclusivităţi” de la nunta anului/secolului/mileniului. Dar ceea ce s-a petrecut la ceas de noapte la Kanal D întrece orice imaginaţie. Iulia Albu şi Oana au împroşcat totul cu noroi.

    * Prea mult, prea ca la ţară! „Nu înţeleg de unde atâta tevatură pe toate cumetriile pe care le ţine Măruţă. Pe mine, sincer, au început să mă obosească”, a fost singura observaţie a Iuliei cu care am fost de acord. „Mireasa nu a făcut cea mai fericită alegere cu această rochie pentru că e mult prea banală, arată ca un fel de furou care se termină cumva sirena. Este exact ca o maimuţă deghizată”, a spus Iulia Albu, care ar fi avut pretenţia ca Raluca să arate în ziua nunţii ca o pirandă, cu fuste colorate şi salbă. Despre naşa Andra a spus că are un decolteu deplorabil, dar s-a grăbit Oana să traducă: „Adică nu vedem ţâţele!”. Pe sărmanul naş Măruţă nici n-a mai apucat să-l foarfece Iulia, că l-a măcelărit Oana: „Îi dădeam eu covrigi când era la TVR lu' sărăcia asta. A luat Dumnezeu frumuseţea de pe pelican şi a pus-o pe tine. Poate intră de tot în vacanţă, ca Titanicul!”. Eu am remarcat doar că mireasa îi cam scuipa coji de seminţe în cap mirelui. În rest, cam totul a fost, vorba Iuliei: "Prea mult, prea ca la ţară!".

Citeşte şi: Adio Pastramă!

 

Citit 2377 ori Ultima modificare Marți, 22 Iulie 2014 17:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.