Fetele fac propuneri (in)decente. Pe Facebook

Fetele fac propuneri (in)decente. Pe Facebook
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Fuego, cerut de bărbat. Domnilor, ce ziceţi de-o provocare fierbinte? Ştiu că-i caniculă, dar nu despre grade Celsius şi coduri roş-portocalii e vorba. Cum aţi reacţiona dacă aţi primi într-un mesaj privat pe Facebook poza unei fete. Dar nu vreo poză de buletin, nici măcar vreuna sexy-subversivă, ci de-a dreptul explicită cu… posteriorul ei. Şi cu mesajul „asta sunt eu, când vii pe la… mi-ar plăcea să ne cunoaştem”. Popoul ca popoul, dar mai interesant e tatuajul de pe el: „Jerry”, în condiţiile în care în cartea de identitate scrie că vă cheamă cu totul altfel. De pildă, Mihai. Mihai Trăistariu. Artistul a mărturisit într-o emisiune mondenă că sunt o grămadă de fete care îi scriu pe contul de Facebook. Iar altele îi trimit direct pozele. „Mi-a trimis una o poză cu fesele ei, cu un tatuaj pe una dintre fese. Scria "Jerry"! Cine-i acesta? E fostul! Păi, trimite-mi cu "Mihai" dacă ai! Sau ştergem Jerry şi punem Mihai. Dar se şterge greu…!”, a mărturisit uşor dezamăgit cântăreţul. Ca să nu mai spunem că a primit de la o altă fană o poză cu „… despicată direct!”.

Fireşte, n-a scăpat nici de propuneri de la bărbaţi! Nu le răspunde, însă, niciodată, de teamă să nu fie vreun jurnalist ascuns.

Ah, şi a primit şi cereri în căsătorie. „Una mi-a spus că mă aşteaptă trei ani ca să o iau de soţie. Alta mi-a spus că ar vrea să mă ia de bărbat. Din păcate, prima era minoră. Cealaltă era prea crudă”, a mărturisit amuzat Mihai Trăistariu. „Banii şi fetele ne mănâncă zilele, ouououu!”, mai că îmi venea să cânt refrenul lui de pe vremea „Valahia”. Când, ce-mi aud urechile?! Şi Fuego a primit cereri în căsătorie pe Facebook. Pe contul oficial, nu pe vreunul impostor. Artistul care nu-şi împodobeşte bradul i-a dezvăluit treaba asta Agentului VIP Cristi Brancu, aseară. Întrebat dacă iubeşte, Fuego mi-a dat un răspuns să nu-l pot duce: „Iubesc foarte mult! Îmi iubesc ţara şi mama”. Bine că ne-am lămurit!

Nici nu vreau să mă gândesc, însă, ce poze i-ar putea trimite fanele...

Citit 8896 ori Ultima modificare Joi, 30 Iulie 2015 16:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.