Al cincilea sex

Al cincilea sex
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Fără poezie, viaţa e pustiu. „Eşti frumoasă şi cochetă/ Deşteaptă, chiar eminentă/ Cu pistolul în borsetă./ Trupul tău mă bagă-n boală/ Eşti o fiară, eşti o doamnă/ Eşti o felină fatală/ Eşti femeia ideală...”. Mai vreţi? Luaţi de-aci: „Şi dacă-ţi aud şi glasul,/ Cred c-ar fi mare dezastru/ Inima mi-ar lua foc/ Şi-aş înnebuni pe loc”. Nu, nu e (încă) o manea, deşi, recunoaşteţi, are potenţial. Dacă-i pui un pic de jelanie, a la Salam, e deja o baladă. Manelistică, fireşte. Creaţia este a lui Puiu Mudava, pentru tânăra pe care se chinuieşte s-o agaţ, pardon, s-o cucerească pe Facebook si la telefon. Mudava? Da, şi eu m-am gândit la candidatul la preşedinţie de pe vremea Convenţiei, care ne făcea pase energetice prin televizor. Pe bune, de câte ori era spotul său electoral, se vedea ecranul cu purici! Puiu Mudava e un munte de muşchi interlopi, despre care Antena Stars a ţinut să-mi spună că e „Puternic ca un taur, sensibil ca o panseluţă”. Totul până când te bate...

*Alice în Ţara Chiloţilor. N-am zis-o eu, ci Agentul VIP Cristi Brancu, în tandem cu criticul de modă Alin Gălăţescu. „Victima” – Mihai Trăistariu, îmbrăcat în nişte nădragi ce păreau a fi făcuţi din chiloţi cusuţi unul lângă altul. De aia i-a venit criticului de modă ideea cu „al cincilea sex”: „Pare pierdut în Alice în Ţara Minunilor în care lumea zboară în chiloţi. Chioţii au ajuns o redescoperire a bărbăţiei, dar cu gesturi aşa, efeminate”.

*Trans la Casa Albă. Casa Albă a angajat prima membră care recunoaşte în mod public că este transgen: Raffi Freedman-Gurspan a început să lucreze ca directoare pentru sensibilizare şi recrutare în cadrul personalului preşedinţiei. "Guvernul nostru funcţionează cel mai bine atunci când reflectă realitatea a ceea ce suntem noi ca americani", a declarat Aisha Moodie-Mills, directoarea Gay & Lesbian Victory Fund and Institute. Ce să zic, noi avem un neamţ – preşedinte, americanii au un negru. Ce ne mai trebuie, decideţi singuri...        

Citit 1846 ori Ultima modificare Vineri, 11 Septembrie 2015 15:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.