A doua zi după nuntă, naşul spală fina

A doua zi după nuntă, naşul spală fina
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Legat la ochi şi cu mănuşi de box. „Naşule, nu acolo! Acolo, da! Naşulee, nu acolo! Naşu’, vezi-ţi de treabă!”, striga de zor Agentul VIP Cristi Brancu, la naşul Silviu Prigoană. Adunaţi la Antena Stars, Prigoană şi mirii Maria şi Marcel Toader încercau să croiască scenariul unei noi tradiţii de după nuntă: „E o tradiţie, a doua zi după nuntă, trebuie naşul să spele fina! Nu ştiu, că eu am spălat până acum finele de la botez şi mi s-a spus că în Oltenia se spală şi alea de la cununie. Trebuie o cădiţă mai mare şi cică se ocupă s-o dezbrace naşa, numai de spălat mă ocup eu! Dacă e tradiţie, nu putem să neglijăm”, a anunţat Prigoană. Fina, Maria Constantin, părea convinsă de tradiţia potrivit căreia „odată vede naşul… baia finei!”. Numai că s-a propus ca naşul să fie legat la ochi şi în mâini cu mănuşi de box, ca să nu simtă şi să nu vadă. Iar naşa să aibă şi ea mănuşi de box pentru cazul în care naşul pune mâna unde nu trebuie...

* Cu roaba. Mai ţineţi minte ce apariţie de cioclu constipat avea Silviu Prigoană, costumat în negru de la mărul lui Adam până în tălpi? Ei bine, vi-l imaginaţi plimbat cu roaba? Cică şi asta e tot o tradiţie, care a fost exemplificată la Agentul VIP. Prigoană s-a aşezat în roaba încărcată cu trei perne, ca să-i fie moale, şi s-a lăsat învârtit pe trei roţi, în încurajările lui Brancu: „Bagă-Bagă! Viteză, viteză! Dă-i, dă-i!”. Concluzia: „Cu roaba, foarte frumos! Bă’, stai să te-anunţ că eu n-am proteză de roabă. Am de înot, de schi, dar de roabă n-am…”.

* Mireasă verde cu părul pădure. Revenind la tradiţii, Silviu Prigoană a mai lansat vreo două: tradiţia când naşul fuge cu fina şi când dimineaţa, după nuntă, mireasa îl aruncă afară din apartament pe mire şi rămâne ea cu banii! Şi ar mai fi o a treia tradiţie, când mireasa furată vine înapoi cu rochia pătată de verde… Bine că, între atâtea tradiţii, avem şi două certitudini: mirele Marcel Toader nu-i scoate jarteaua de pe picior miresei, în noaptea nunţii, că e mare crăpătura rochiei. Şi, în sfârşit, Marcel Toader va înceta să mai fie fostul soţ al Gabrielei Cristea…

Citit 5355 ori Ultima modificare Duminică, 27 Septembrie 2015 16:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.