Secrete din chiloţii de vedetă

Secrete din chiloţii de vedetă
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Pe vremuri, îl ştiam după voce… Acum, să iertaţi de sinceritate, îl ştiu după chiloţi… ca să nu spun că-l recunosc după fund (cică aşa se recunosc caii). În contextul pidosnic, v-aţi aştepta să vorbesc la feminin, despre vreo divă mioritică, degrabă lepădătoare de haine. Dar nu, vorbesc despre un bărbat, şi mai mult, un artist cu o voce unică: Mihai Trăistariu.

Invitat de curând la Agentul VIP Cristi Brancu, Mihăiţă a recunoscut că realizatorul Antenei Stars are dreptate cu dilema: „La vocea pe care o are, ce-i trebuie chiloţăreala?”. Ei bine, artistul face reclamă. Concret, la începutul verii am primit un contract cu o firmă, care, pe lângă faptul că l-a plătit, i-a pus la dispoziţie 23 de perechi de chiloţi, cu condiţia să-i poarte în pozele pe care le postează pe Facebook. Şi artistul s-a conformat. „Preferata mea e asta cu spatele. Se pare că am un fund ca lumea. Serios dacă nu! Nu mi-e ruşine cu mine”, a mărturisit deschis Mihai Trăistariu, indicând poza în care poartă ceva ce-mi aminteşte de budigării tetra de pe vremuri. Acum ce să zic? Era mai bine să-mi cânte „farmacia inimii” decât s-apară în lenjerie intimă? Greu de spus. Ideea este că artistul nu ratează nicio ocazie de a stârni controverse. De pildă, pentru că a trecut pe lângă un sex-shop pe holurile mall-ului, a profitat de ocazie să-şi facă o poză cu firma deocheată şi să o posteze pe reţeaua de socializare, cu mesajul „la cumpărături”. De intrat în asemenea magazine nu intră decât în aeroporturi şi nu pentru că acolo e „duty free”, ci ca să fie sigur că nu-l recunoaşte nimeni. Şi de cumpărat nu-şi cumpără nimic! Mda. Fireşte, e dreptul lui să ia chiloţii, pardon, pâinea de la gura modelinelor chiloţărese, dar nu mai bine ne cântă ceva?

Şi ca să vedeţi că se poate şi mai rău decât Trăistariu în chiloţi, luaţi-o pe asta: la "Teo Show", Oana Lis a spus că la începutul relaţiei cu Viorel Lis obişnuiau să folosească biciul. Nici nu vreau să ştiu care pe cine!

Citit 1396 ori Ultima modificare Vineri, 02 Octombrie 2015 16:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.