România, cu „triunghiul de negreaţă” pe ochi

România, cu „triunghiul de negreaţă” pe ochi
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

* De la dr. Bacalbaşa cetire. „Ce putem spune? Sexul este o realitate majoră a existenţei noastre. Moralitatea este o noţiune fluidă şi care evoluează în timp. Dar toată povestea aceasta îmi aduce aminte de o colaboratoare a mea care avea o vorbă în relaţia cu oamenii şi cu bărbaţii: o să-i pun chestia aia pe ochi. Se referea la triunghiul de negreaţă… Ei, vezi, României i se pune chestia aia pe ochi, şi în timpul ăsta se umblă la portofel! Că problema noastră nu este această degenerare a moravurilor, discutabilă, de altfel, ci ce se întâmplă în timp ce ne concentrăm pe lucruri minore!”, declara ieri, pe la ora zece, dr. Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, intrat în direct, telefonic, la România Tv. Subiectul discuţiei era unul spumos: „Cum au dat divele de astăzi muzica pe show-uri erotice”. Motiv pentru care celebrul medic gălăţean împărţea televizorul nu doar cu prezentatorul ştirilor România Tv, ci şi cu Anna Lesko, care-şi bâţâia aprig fundul în ferestruica ei de ecran plasată strategic între cei doi bărbaţi.

* Playback erotic. Hai să lăsăm mânia proletară de-o parte, şi să privim un pic cu atenţie şoubizul băştinaş. Păi inclusiv în videoclipurile masculine apare, ca eroină centrală, câte o jună dezlănţuită erotic! Prin urmare, ce pretenţii să mai avem de la prestatoarele cinstite de playback care fac mai degrabă spectacol pentru adulţi în jurul microfonului. Şi e şansă mai are o voce adevărată, dumnezeiască, dacă nu-şi arată ţâţele şi fundul? Niciuna!

Totuşi, revenind la spectacolele incriminate, prezentatorul România Tv găsise, totuşi, o chichiţă: „Ştiţi care este problema? Că la unele show-uri asistă şi minori!”. „Dom’le, iarăşi, vârsta sexualizării, la ora actuală, se modifică! Acesta este un fapt real pe care nu-l putem ignora! Nu sunt eu un specialist în domeniu, dar cred că şi sexualitatea asta are nişte limite, ca şi alcoolul, ca şi ţigara…”, a replicat dr. Nicolae Bacalbaşa. Corect!

Citit 1964 ori Ultima modificare Vineri, 22 Aprilie 2016 18:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.