Cu haremul în vacanţă

Cu haremul în vacanţă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Cadânele lui Borcea! Aşa cum, în vremurile de glorie ale Imperiului Otoman, sultanii îşi trimiteau haremul, în frunte cu cadâna favorită, la relaxare şi odihnă, şi Cristi Borcea, priponit pentru o vreme la răcoare, are grijă ca nevestelor trecute, prezente şi viitoare să nu le lipsească nimic. Deunăzi am văzut la România Tv o ştire, preluată din "Libertatea", cum că Borcea le alege nevestelor aceleaşi destinaţii turistice. Concret, cică fostul preşedinte dinamovist i-ar fi plătit o vacanţă în Antalya celei de-a doua foste neveste, Alina, vacanţă din care a chemat-o într-una din zilele de libertate primite. Mai spunea ştirea că, în prezent, Alina ar fi în vacanţă în Capri, cu fiica mai mare a lui Borcea, făcută cu prima lui fostă nevastă, Mihaela. Şi tot pe ideea vacanţelor trase la xerox, Valentina Pelinel şi Mihaela şi-au suprapus vacanţele pe perioada şederii în Antalya. E bine să înveţi de la cineva cu experienţă într-ale copiilor, nu-i aşa? Şi asta nu-i tot, cică după ce se întoarce Alina din Capri pleacă Valentina, şi tot aşa… Sincer? Nu era mai ieftin să plătească vacanţele pe grupuri? Grupul fostelor şi viitoarelor neveste, cu copiii aferenţi! Halal, cum ar zice turcul!

Citit 2067 ori Ultima modificare Joi, 06 Iulie 2017 19:10

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.