Deşi-i pot ghici gândurile, adică pot anticipa, într-un fel, ce vrea să-mi cetească, nu-l opresc! Nu vreau să-i stric pofta! Şi ştiu că-i îndrăgostit definitiv de Marea Literatură Rusă! Nu-n zadar i-a dat Dumnezeu noroc destul pentru ca să câştige excursul în URSS şi să găsească documentele Electroencefaloretroversorului în gunoaiele Moscovei! Şi nu-n zadar iubeşte până la veneraţie poezia lui Serghei Esenin, armoniile lui Piotr Ceaikovski, filmele lui Andrei Tarkovsk ...

Mi-au dat lacrimile pe strada lui Mihai Eminescu, aseară, când am auzit Lumânarea la fereastra ta, în rochie de noapte, lungă până la Capătul unde începe Totdeauna: Sigur că da! Sigur că da! Mi-au dat lacrimile pe strada lui Mihai Eminescu, aseară, când n-am văzut nici Atunci şi nici Acu, şi când (n)-am văzut că sunt la Capătul unde se aude Totdeauna: Sigur că nu! Sigur că nu! Sigur că da: toate femeile de pe strada Poetului mi-au luat lacrimile mele şi mi-au dat lacrim ...

Încet-încet, pe măsură ce Grigore Papugiu strânge şi azvârle toate ceasornicele la gunoi, simt cum Timpul se retrage din odaia cu televizor, aşa, ca apa mării în reflux... şi cum parcă nici Spaţiul nu mai stă într-un Loc, şi pleacă la fel, cred că unde are mai mult Loc, ori unde nu are Loc deloc! De fapt, ce să faci cu Spaţiul fără Timp? Şi ce să faci cu Timpul fără Spaţiu?... Şi când îl văd pe prietenul meu cu câtă ură strânge orologiile şi le aruncă la cont ...

Mi-au dat lacrimile pe strada Mihai Eminescu. Şi mugurii mi-au dat. Şi frunzele mi-au dat. Şi florile. Şi păsările. Şi poamele. Poetul ieşise la toate porţile. Zicea că-i vinovat pentru Iubirea şi Poezia de pe stradă, că trebuie repede să se audă şi să se vadă cum nu se sfârşeşte nicicând şi nicicum şi niciunde nici un fel de cărare şi nici un drum. Cu toate femeile alăturea şi în suflet şi în gând, m-a oprit câte o Veşnicie la fiecare poartă. Ca pe un copac ...

Eram sigur că mă întrebi despre scena cu tăierea Salcâmului din primul volum al romanului „Moromeţii”! - spun intrând, după Grigore, în casa de pe Movilei, la numărul 25. Păi, dacă tot îmi ghiceşti/citeşti gândurile, ce rost mai are să-ţi zic părerea mea despre această tristă/copleşitoare scenă?! - continui discuţia cu misteriosul Papugiu, cel aşa de repetent şi, totuşi, aşa de inteligent. Cu o jumătate de pas înaintea mea, prietenul îmi demonstrează că are ...

Visez lovitură de stat... şi apoi/ mă culc pe tânjală - [eu sunt un pasiv, un pacific, nu am/ pe nimeni vro boală, nu port nimănuia vro pică, nu ştiu/ de ură şi sfadă, nu gâdil fitilul, nu iau din context,/ las lumea să creadă că văd cum s-aude (pe lung şi pe lat)/ ş-aud cum se vede, şi cum se lipeşte ghebosul de gard/ şi nuca-n perete!] Se face că trece în sus şi în jos/ suita regală, că vârfu-i la bază şi baza-i la vârf.../ [ce fel de răscoală mi-i dat să vi ...

Sigur că da! Interesant, din ce în ce mai interesant ciracul Grigore Papugiu din sfânta şi fabuloasa mea Copilărie! Oare pe unde o fi umblat acest om în toţi anii despărţirii noastre? Doar mi-a spus Cineva că-n toată primăvara şi-n toată vara şi-n toată toamna Viitorului de Atunci, adică Ultimul, îşi ia o traistă-n băţ şi se porneşte pe Cale! Şi nu se opreşte decât în pădurea cu salcâmi din Tâmpa, unde stă de dimineaţă până-n seară, chiar şi noaptea, uneori! ...

Sunt gata, sunt gata, Marie.../ m-apropii de partea cealaltă, mai am o secundă-lumină/ şi-ajung până-n seară la poartă! Te-aud cum aştepţi în ogradă,/ cu ochi lăcrămaţi către stele, cu sufletul zilelor tale/ în sufletul nopţilor mele! Te-aud numărându-ţi răbdarea/ şi dorul şi visul şi gândul, cu mâinile-ntinse spre mine,/ să mă înghită pământul! Să nu mă încerce încetul,/ îmi dau jinduirea mai tare, să nu mă cuprindă-ncetarea,/ îmi pun toată viaţa-n ...

Nu... Grigore Papugiu nu pare surprins că i-am citit gândurile instantaneu! Asta-nsemnează că a învăţat lecţia/morala din urmă cu vro doi ani şi jumătate, când am scris cum „m-a bântuit iluzia că timpul trece ca o bicicletă, ca o basculantă, ca un proiectil!”... şi cum „m-a obsedat gândul că distrugerea tuturor aparatelor şi instrumentelor de măsurare a timpului ar produce o linişte instantanee, un fel de linişte fără viteză, fără devreme, fără târziu!”... ...

Încet-încet, dupăolaltă, s-adună, tac ş-apoi pornesc pe drumul cel fără primejdii, fără opriri, fără ocol... şi speră să nu-i prindă seara sau dimineaţa până când vor fi acolo (sau dincolo) aliniaţi în cheia sol... şi eleganţi, cum (altădată) erau gătiţi cei condamnaţi, să nu ştirbească halebarda, să nu alunece din ştreang, să nu se sperie călăul, să nu trezească-n spectatori vro repugnanţă, vro scânteie de răsculare şi bigbang! Sigur că da, toate-s ...