BADMINTON. Orașul bulgar Svilengrad a găzduit un turneu internațional de badminton, înscris în circuitul mondial. La categoria Under 19, au concurat și patru sportivi de la Clubul Sportiv Universitatea Galați. Conduși de antrenorul Dorel Badiu, sportivii noștri au avut un parcurs bun în cele patru zile de întreceri. Într-o companie deosebită, gălățenii au avut o poziționare pe locurile 9-16, prin Irina Gherasim (considerată o clasare bună la acest nivel), în timp ce Amalia Pi ...
Pe lângă activitatea sportivă intensă din finalul sezonului, unele echipe din primul eșalon au emoții și în privința obținerii licenței de participare în ediția următoare de campionat. În afară de numărul necesar de puncte necesar pentru obținerea dreptului de participare în ediția 2026-2027 a Superligii, cluburile participante trebuie să îndeplinească şi alte criterii importante pentru a putea lua parte la campionaul următor. Astfel, importante mai sunt aspectele fin ...

Poza zilei. Din păcate, parfumul nu se simte în fotografii

Luni, 20 Aprilie 2026 15:00 | Publicat în EVENIMENT
"A evoluat mult tehnologia, dar, din păcate, parfumul florilor nu se simte în fotografii" - este mesajul care însoţeşte imaginea de faţă, despre care nu ştim decât că este la un parter de bloc din cartierul Micro 17, în proximitatea turnurilor de pe Frunzei. Oricine l-ar îngriji însă, merită toate laudele pentru florile minunate care se pot vedea şi care, suntem convinşi, sunt mult mai puţine decât toate cele existente în grădină, fotograful neputând intra, din cauza gard ...

Moldovean căutat internațional, depistat la Oancea

Luni, 20 Aprilie 2026 14:00 | Publicat în AUTO
Un moldovean în vârstă de 27 de ani, căutat internațional pentru trafic de persoane, a fost depistat de polițiștii de frontieră români. Bărbatul s-a prezentat vineri, 17 aprilie, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii graniţei, pe sensul de intrare în țară. La control, oamenii legii au constatat că pe numele acestuia există o alertă europeană de punere în aplicare a unui mandat de arestare, gestionată de autorităţi ...
Coadă la distracție și adrenalină! O dovedesc imaginile și filmulețele realizate în cea mai nouă zonă de agrement din Pădurea Gârboavele, făcute publice pe rețelele de socializare. Potrivit datelor oficiale, în primul weekend de la deschiderea noii zone de agrement "Bob&Bike Adrenalina" Gârboavele, peste 6.000 de persoane - din Galați, dar și din județele limitrofe - s-au bucurat de noile facilități de petrecere a timpului liber în mijlocul naturii. „În total, în p ...

Scapă de vânătai în timp record! Remedii la îndemână

Sâmbătă, 25 Aprilie 2026 11:00 | Publicat în SFATURI
Vânătaile apar când vasele mici de sânge se sparg sub piele, în urma unei lovituri. Pentru a scăpa rapid de ele, secretul este reacția imediată. În primele 24 de ore, aplică o compresă rece sau gheață învelită într-un prosop, timp de 15 minute, de câteva ori pe zi. Frigul reduce umflătura și limitează răspândirea sângelui. După două zile, schimbă tactica: aplică comprese calde pentru a stimula circulația și a ajuta corpul să resoarbă sângele mai repede. Masajele ...

Remedii eficiente care te scapă imediat de sughiț

Duminică, 26 Aprilie 2026 09:30 | Publicat în SFATURI
Fie că am mâncat prea repede sau am băut ceva acidulat, sughițul ne vizitează pe toți din când în când. În spatele acestui sunet amuzant se află însă un mecanism simplu: o reacție involuntară a diafragmei, "motorul" sistemului nostru respirator, care își pierde pentru câteva momente ritmul obișnuit. Deși trece de la sine în câteva minute, sughițul poate fi deranjant. Din fericire, există moduri naturale și simple de a-l opri, bazate pe reglarea nivelului de dioxid de ca ...
Petrecem aproximativ o treime din viață dormind, însă puțini dintre noi acordăm atenție posturii în care corpul se odihnește noaptea. Poziția de somn nu este doar o chestiune de confort, ci un factor esențial care poate preveni durerile de spate, poate îmbunătăți respirația și poate influența chiar și sănătatea creierului. Majoritatea specialiștilor recomandă dormitul pe spate ca fiind cea mai sănătoasă opțiune pentru coloană. În această poziție, capul, gâtul și ...
Apiterapia reprezintă, în esență, modul natural și blând prin care folosim tot ceea ce albinele produc în stup pentru a ne simți mai bine și pentru a preveni apariția bolilor. Nu este vorba doar despre acea linguriță de miere pe care o luăm rapid când ne doare gâtul, ci despre o metodă de îngrijire complexă care folosește polenul, propolisul, lăptișorul de matcă, veninul albinelor și chiar aerul filtrat din stup. Oamenii se bucură de aceste daruri ale naturii de mii de a ...

Previziuni astrale pentru ziua de 21 aprilie

Marți, 21 Aprilie 2026 00:00 | Publicat în HOROSCOP
BerbecAi multă energie, dar și confuzie în decizii. Evită impulsivitatea, mai ales în bani și relații. TaurE mai bine să fii discret. Nu te grăbi să iei decizii importante, ocupă-te de ce ai deja. GemeniAi șanse să strălucești, mai ales profesional. Totuși, nu te implica în conflicte care nu te privesc. RacPrudența e cheia. Nu tot ce vezi este real, analizează bine înainte să ai încredere în cineva. LeuCariera e în prim-plan, dar atenție la greșeli la muncă - pot c ...
Pagina 30 din 3880