O vânzătoare de pește fura din apartamente

Joi, 10 Februarie 2022 10:00 | Publicat în JURIDIC
Atenție la vânzătorii de alimente de pe marginea drumului, nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi și mai ales vă pot goli buzunarele mai mult decât contravaloarea mărfii pe care v-o oferă! O individă de 34 de ani, care până mai zilele trecute vindea pește în piața din Țiglina I, își făcuse un obicei din a-și "selecta" clientela. Atrăgea persoane în vârstă, cărora le vindea pește, iar mai apoi le urmărea până acasă. Ajunsă la domiciliile clienților-victime, femeia î ...
Titlul este puțin forțat, dar am încercat să descriem cât mai exact inițiativa neobișnuită pe care au avut-o câțiva locatari din cartierul ANL Dimitrie Cantemir. Aflând că Primăria Galați vrea să scoată la vânzare apartamentele din cartierul ANL Dimitrie Cantemir și dorind, probabil, să fie siguri că își vor putea cumpăra locuințele în care stau, mai mulți gălățeni din cartierul respectiv au avut o inițiativă cel puțin ciudată. Concret, ei au completat niște h ...

Când nu mai are concerte, câştigă din apartamente

Sâmbătă, 22 Ianuarie 2022 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Afaceri. „Când mă învârte Petrişor cu capul în jos simt o fericire extraordinară”, mărturisea Andreea Bălan la „Xtra Night Show”, pe Antena Stars. Deşi unii comentează că e mai mult dansatoare decât cântăreaţă, Andreea şi-a creat propriul stil artistic! Dar şi propriile afaceri din care câştigă: „Şi în pandemie, când n-am mai avut concerte, mie mi-a mers bine din activitatea on-line. În general, este bine pentru un artist care are o viaţă artistică impre ...
Cu peste 4.400 de locuinţe proprietatea municipiului şi aproape 3.600 de chiriaşi, Primăria Galaţi s-ar putea compara cu marii dezvoltatori imobiliari. Situaţia nu este însă deloc aşa. La finele lunii septembrie, pentru evacuarea chiriaşilor datornici, se războia în instanţă în 126 de litigii pentru neplata datoriilor la întreţinere şi în 311 pentru neplata debitelor la chirie. Iar sumele restante la întreţinere sunt mai vechi de trei ani şi se ridică la 614.695 de lei. Ba ...
Un nou caz alarmant de tasare accelerată a terenului se înregistrează în Micro 16, în spatele Complexului "Siretul". Blocul E5, cu cele două scări, situat pe strada Brândușei, se lasă văzând cu ochii, mai multe apartamente, precum și garajele din zonă fiind deja avariate. Oamenii au cerut sprijinul autorităților, dar soluția aflării cauzelor și remedierea problemei stă în propriul lor efort și buzunar. Povestea blocului B8 din Mazepa, sub care în urmă cu aproape trei ani ...

Galațiul, printre județele cu multe apartamente vândute

Marți, 09 Martie 2021 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Începutul acestui an se pare că nu a fost tocmai rău pentru piața imobiliară a Galațiului. Conform datelor furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la Galați s-au vândut în cursul lunii februarie 235 de apartamente, cifră cu care județul nostru se situează pe locul 14 la nivel național. În toată țara, în februarie s-au vândut 50.147 de imobile (case, terenuri, apartamente), mai multe cu 1.411 față de luna ianuarie. Cele 13.114 apartamente v ...

Minore obligate să se vândă în locaţii de lux

Sâmbătă, 19 Decembrie 2020 00:02 | Publicat în Prima Pagina
Un individ din Galaţi a ajuns în spatele gratiilor după ce, timp de doi ani, s-a ocupat intens de "recrutare" de forţă de muncă pe piaţa prostituţiei. Bărbatul îşi alegea victimele din rândul tinerelor şi adolescentelor sărace de pe raza judeţului şi le obliga prin tot felul de constrângeri să se prostitueze pentru el. Locurile pierzaniei: apartamente cu regim hotelier din Galaţi, pe care proxenetul le închiria special pentru a-şi ascunde "afacerile" şi a obţine profituri ...
Piața imobiliară din Galați a menținut pe parcursul anului 2020 trendul ascendent care se înregistrează și la nivel național. Astfel, în perioada ianuarie - octombrie 2020 au fost comercializate cu circa 5% mai multe imobile față de perioada similară a anului precedent. Conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în acest an au fost 8.847 tranzacții față de 8.418 în 2019. Doar în luna trecută (octombrie 2020) s-au înregistrat 1.478 de tranza ...

Apartamente pentru tineri la Solobozia-Conachi

Luni, 05 Octombrie 2020 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiție situat în comuna Slobozia-Conachi din județul Galați.Proiectul, derulat de ANL prin “Programul de construcții locuinţe pentru tineri, destinate închirierii”, prevede realizarea unui număr de 20 de unități locative (nouă apartamente cu o camer ...
Piața imobiliară din România a avut de suferit la începutul pandemiei de coronavirus, însă acum revine în forță. În luna iunie s-a revenit la nivelul tranzacțiilor imobiliare înainte de izbucnirea pandemiei. Mai mult, comparativ cu luna mai, dar și cu anul precedent, vânzările de imobile sunt în creștere. „Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna iunie 2020, în București – 8.254, Ilfov – 7.726 și Braşov – 3.302. Județele cu cele mai puți ...
Pagina 1 din 11