Uite... chiar în noaptea asta, chiar acum şi chiar în clipa asta, părinţii mei îmi vin în vis. Şi visez mult, nu glumă. Şi chiar îmi spun că au citit ziarul cu părerile mele despre ei şi despre ai unor dumneavoastră. Şi chiar încep să-mi facă unele precizări în legătură cu tristeţea şi ticăloşenia exemplară a zilelor şi nopţilor în care îndrăznesc să mai exist. Da, să exist, iar nu să trăiesc. Să supravieţuiesc, adică. Şi chiar îmi reproşează (părinte ...

Şi uite-aşa vorovea şi încheia poetul cel anonim şi sărac: "Vine timpul şi răstimpul să-mi aducă întrebare:/ Viaţa este o greşeală? Moartea este o erată?.../ Mi-este cald de-atâta viscol (straşnic hoţ de respirare!).../ Trece iarna peste mine, cu şenile de zăpadă!"//... Nu? Da... şi peste părinţii mei şi ai unor dumneavoastră a venit şi a trecut acest fel frumos de iarnă! Şi ei, aceşti oameni/ţărani cu haine noi şi elegante tocmai de pe vremea când Iliadele şi ...

Da... de trei ori "da" pe adresa părinţilor mei şi ai unor dumneavoastră! Şi ei... din ce în ce mai puţini! Şi dumneavoastră... din ce în ce mai puţini! Şi ei, şi dumneavoastră, din ce în ce mai puţini, însă din ce în ce mai dragi şi mai importanţi! Pentru că, pe poezia mea de onoare, aţi rămas singurul şi ultimul "fără de care nu se poate"! O să vedeţi, cum am văzut şi eu, după ce nu veţi mai putea întreţine mirarea într-o lume umplută cu babilonie şi jaf, ...

Asta au făcut părinţii mei şi ai unor dumneavoastră: n-au stat cu mâinile-n sân şi-n buzunare, dar nici nu s-au apucat de tâlhărie. Au rămas, ca să zic aşa, "extremişti de centru". Şi, odată cu înaintarea în vârstă, odată cu cea coborâre a bătrâneţii în firea lor ne/răbdătoare, s-au suit în taina cărţilor şi în unghiurile/ungherele cu amintiri din podul caselor, dar şi pe liniile din ce în ce mai clare ale amintirilor din podul palmei. În ultima parte a vieţi ...

Cel de Sus asistă neputincios la ticăloşenia şi ticăloşirea celor de Jos, fie ei atei calificaţi ori bigoţi, fie ei mieluşei ori fanatici ai nu ştiu cărui cult. Mitocănia a umplut toate paharele, mai ales în Galaţi, dacă nu cumva în toată România. Doar pe ici, pe colo, prin amărâtele noastre sate, mai vezi câte un strop de respect, mai vezi câte un om chinuindu-se să ţină dispreţul la distanţă de comunitate. Apetitul balcanismului pentru rău şi urât, asociat cu şt ...

Da...între cele două războaie mondiale, când Majestatea ne era în frunte, părinţii mei şi ai unor dumneavoastră nu umblau cu floare la ureche şi nu căutau potcoave de cai morţi, nu mizau pe noroc şi pe baliverne debitate de năimiţii şi mincinoşii de atunci. Nu aşteptau pere mălăieţe. Nu se uitau în sus şi nu se rugau de mană cerească. Aşa, cu toate greutăţile materiale şi spirituale, munceau până-i strângea glia-n braţe...de bucurie. Cocoana Sărăcia sclipea şi ...

Doamne, doamne...ce autobuze gingaşe ne-am cumpărat! Şi ce frumos şi corect şi elegant circulă pe străzile noastre reparate continuu şi continuu aşteptând să fie reparate! Şi ce meremetisite-s aceste autovehicule pentru cărat atâtea şi atâtea tone de creier, zilnic, înainte şi înapoi, cu noimă, dar şi alandala! Şi ce avertismente afişate-n ceste cutii europene ne îndeamnă la respect, la siguranţă, la curăţenie, la consideraţii pozitive! Şi ce puţin se ţine cont d ...

Oare cum arată Singurătatea reală? Ce fel de chip şi ce fel de suflet o fi având? Şi cum, oare, arată un Singur real? Desigur, despre Singurătatea fantastică, romantică, abstractă, absurdă au scris mii şi mii de filozofi, s-au pronunţat mii şi mii de înţelepţi, mii şi mii de poeţi. Despre cel Singur, tot la fel. Unii au scris despre Singurătate şi despre Singur în toată viaţa lor trăită pe scurtătură ori pe lungătură, însă tot n-au dat ochi în ochi, sau gând î ...

Pădurarul şi Toamna îşi şterg ochii. O tăcere cutremurătoare stăpâneşte ne/cuprinsul din Sus şi din Jos. Deocamdată, nimic nu mai răzbate din viitor. Tac. Tace şi Toamna. Tace şi pădurarul. Şi, deodată, ca şi cum ar porni o rostogolire din deasupra pădurii, tustrei începem să ascultăm fără să auzim: "A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/ cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.// Mă tem că n-am să te mai văd uneori,/ că or să-mi crească aripi ascuţite ...

Şi uite-aşa, din dragoste şi respect pentru fratele geamăn, Mihai a ajuns Ion şi pădurar, ca şi cum aşa a fost de când i-a cocoţat mă-sa în copacul genealogic! Şi uite-aşa mi-a fost dat să ascult cea mai stranie, însă şi cea mai frumoasă/răscolitoare poveste dintre poveştile cu Marii şi Victorii, dintre poveştile cu sfârşituri ne/fericite! Şi uite-aşa mă uit de ne/dumirit la Ion din Mihai, încât parcă tare mi-i frică nu cumva să mă cred altul decât Ionică... t ...