Adulter, șantaj, flagrant. Cu sutană

Vineri, 29 Iulie 2022 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Nu-i păcat că s-a-ntâmplat, e păcat că s-o aflat! Iac-aşa bârfeşte satul despre părintele care a păcătuit de câteva ori cu o femeie măritată. Când soţul acesteia a aflat şi i-a cerut 20.000 de euro ca să păstreze tăcerea, l-a înregistrat şi, la presiunile preotesei, l-a dat pe mâna legii pentru şantaj. Plata primei tranşe de 5.000 de euro s-a transformat în flagrant şi s-a lăsat cu arestarea bărbatului înşelat. Istorioara a făcut turul jurnalelor de ştiri, îns ...
Fostul rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Adrian Iacob şi fostul prorector Petrică Mihail Marcoci au fost condamnați definitiv joi la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind acuzaţi că l-au determinat pe un poliţist de la Academie să-i trimită mesaje de ameninţare cu moartea jurnalistei Emilia Şercan. Judecătorii instanței supreme au înlăturat însă dispoziția Curții de Apel București prin care Acadamia de Poliție era obligată, în solid ...
Uniunea Europeană vrea să-şi "consolideze" cooperarea energetică cu Israelul, ca răspuns la "şantajul" Rusiei, a declarat marţi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unei vizite în Israel, informează France Presse. "Kremlinul a folosit dependenţa noastră de combustibilii fosili ruşi pentru a ne şantaja", a acuzat ea, în timpul unui discurs la Universitatea Ben-Gurion din Negev, în sudul Israelului. "De la începutul războiului (în Ucraina), Rusia a în ...

Directorii ISCIR, șantajați ”pe față” de șeful cel mare

Sâmbătă, 11 Iunie 2022 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Inspectorul-șef al ISCIR a intrat în vizorul procurorilor DNA după ce a fost reclamat că ar fi cerut bani de la șefii din teritoriu ca să îi mențină în funcții. Oficialul este acuzat de luare de mită și a fost plasat sub control judiciar.  Faptele pentru care este cercetat Viorel Părpăneață,  inspector de stat, șef în cadrul Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR), s-ar fi petrecut luna trecută, cu o ...
Moscova a cerut joi revizuirea sancţiunilor împotriva Rusiei, pentru a da curs unui apel al ONU de a debloca accesul în porturile ucrainene de la Marea Neagră, astfel încât să poată fi reluate exporturile de cereale, relatează agenţia Interfax, citată de Reuters. Ucraina, unul dintre principalii producători mondiali de cereale, îşi exporta cea mai mare parte a produselor prin porturile maritime, dar de când Rusia a atacat această ţară, pe 24 februarie, este nevoită să-şi exp ...

Polonia acuză Comisia Europeană de „șantaj”

Vineri, 03 Septembrie 2021 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul polonez al Justiţiei, Zbigniew Ziobro, a acuzat Comisia Europeană că exercită un "şantaj" asupra Poloniei, pentru că a sugerat că plata fondurilor europene pentru relansare după criza sanitară este condiţionată de respectarea statului de drept de către Varşovia, relatează AFP. "Niciun oficial, la un nivel inferior sau înalt, nu are dreptul de a exercita un şantaj sau de a se deda unui tip de şantaj de natură coruptă", a declarat ministrul, făcând aluzie la o serie ...
Gheorghiță Suvejanu (foto) a fost reținut zilele trecute de polițiștii care aveau, pe numele său, un dosar extrem de complex, din care nu lipsesc acuzații de proxenetism, camătă, șantaj, spălare de bani și fals. Patronul cunoscutului complex aflat în apropierea Galațiului a primit mandat de arestare în baza deciziei Tribunalului Galați și va sta după gratii în următoarele 30 de zile. Faptele de care este acuzat Gheorghiță Suvejanu, un personaj extrem de controversat din lu ...
Guvernul spaniol a ridicat şi mai mult tonul joi împotriva Marocului, acuzat de "agresiune" şi "şantaj" de ministrul Apărării, Margarita Robles, după ce peste 8.000 de migranţi au ajuns începând de luni în enclava spaniolă Ceuta, relatează AFP. Afluxul acestor migranţi proveniţi din Marocul vecin "este o agresiune faţă de frontierele spaniole, dar şi faţă de frontierele Uniunii Europene", a denunţat Margarita Robles la postul public de radio, adăugând că este vorba de un ...
La cinci luni de la descinderile care au avut drept rezultat arestarea patronului casei de amanet ”Valdof” și reținerea mai multor angajați cu care acesta ar fi constituit un grup infracțional prin care ar fi escrocat zeci de clienți prin împrumuturi cu dobânzi astronomice, dosarul a ajuns pe masa Tribunalului Galați. Pe lista inculpaților vizați de acuzațiile procurorilor DIICOT nu apare niciun nume de notar sau executor judecătoresc despre care s-a susținut inițial că ar fi ...

Cămătar gălăţean reținut pentru șantaj

Vineri, 26 Martie 2021 08:00 | Publicat în JURIDIC
Un gălățean a ajuns în custodia poliției după ce, timp de aproape două luni, a terorizat o persoană care îi datora bani. Polițiștii de la Investigații Criminale au fost nevoiți să îi organizeze un flagrant individului reclamat de victimă, proprietar al unui restaurant din Galați, cu privire la faptul că de la începutul lunii februarie, printr-un comportament agresiv, a încercat să o determine să îi remită o datorie de 4.000 de euro, la care se adăuga o dobândă amețito ...
Pagina 1 din 4