Curge lapte şi miere, dar mai mult… din import

Sâmbătă, 11 Iulie 2020 07:30 | Publicat în ECONOMIE
Valoarea importurilor de produse lactate, ouă şi miere a totalizat 174,98 milioane de euro, în primul trimestru din acest an, în creştere cu 25 la sută faţă de perioada similară a anului trecut, când a ajuns la 140,1 milioane de euro, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare furnizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), la solicitarea AGERPRES.România a importat 119.605 tone de astfel de produse în primele trei luni ale acestui an, cu 16.455 de ...

Cât mai valorează o viaţă de om?

Vineri, 03 Ianuarie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
2.500 de lei. Atât ar fi primit doi tineri abia ieşiţi din adolescenţă pentru a o scăpa pe o femeie din satul Buciumeni, amanta unuia dintre ei, de soţul cu peste 30 de ani mai în vârstă. Pentru 1.250 de lei de persoană, cei doi au intrat în casa în care bărbatul dormea şi l-au bătut pe acesta până ce l-au lăsat în agonie. Amănuntele din ancheta poliţiştilor arată detaliile ororii: băieţii nu s-au mulţumit doar să-şi lovească victima cu pumnii şi cu picioarele, ci, ...

Tichetul de masă rămâne neschimbat

Duminică, 18 August 2019 18:00 | Publicat în ECONOMIE
Valoarea nominală maximă a tichetului de masă, de 15,18 lei, este stabilită, în prezent, prin articolul 14 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare. Această valoare va rămâne valabilă până în martie 2020, se arată într-un proiect de Ordin al Ministerului Muncii. „Valoarea nominală stabilită la art 1. (15,18 lei – n.red.) se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2020, respectiv februarie 2020 și martie 2020”, se menţionează în ...
Un turn octogonal, unic în zona de sud-est a Europei, după cum spune arheologul Gabriel Jugănaru, traseul zidului castrului, unul dintre cele trei şanţuri de apărare, cu o configuraţie impresionantă, dar şi patru locuinţe romane, dintre care una cu sistem de canalizare, vor fi puse în valoare, alături de alte numeroase vestigii, la situl arheologic Tirighina-Barboşi. Tot ceea ce au descoperit arheologii va sta la baza configurării proiectului tehnic prin care, cu fonduri europene, ...

Valoarea divelor din PSD

Luni, 08 Iulie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Când ai ţara la picioare. Viorica Dăncilă păşind desculţă pe nisipul fierbinte scăldat de valurile mării, cu rochia maxi-înflorată fâlfâind graţios şi sandalele în mână, iar Ecaterina Andronescu mototolind bancnote şi călcându-le în picioare în faţa absolvenţilor de Politehnică. Ah, desigur, şi Mihai Fifor chemându-l pe Orlando Teodorovici în mare, pe motiv că „face bine la bătături”. Vai, câtă lipsă de eleganţă şi delicateţe! Dar ce voiam să spun: ...

Partea goală a paharului edilitar

Miercuri, 06 Martie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Într-o societate românească din ce în ce mai divizată, în care lipsa de valoare, lipsa de cunoștințe, incapacitatea de a vorbi public sunt ridicate la rang de artă și în care premierul se ceartă ca o țață cu parlamentul, nu mă miră absolut deloc faptul că jurnaliștii sunt considerați inamicul public numărul 1. Autoritățile te consideră vinovat că nu vezi partea plină a paharului, publicul te consideră vinovat că ţii cu autorităţile. Dacă eşti critic, nu e bine, ...
Pentru unii - monument istoric de importanţă regională, pentru alţii - doar o ghenă de gunoi. Aşa poate fi descrisă situaţia Cavoului Roman, care anul trecut le-a oferit arheologilor o surpriză extraordinară: descoperirea unui mic tezaur format din 20 almandine şlefuite (pietre semipreţioase de culoare roşu - rubiniu, din categoria granatelor) şi 30 de fragmente de foiţă de aur. Dovezi care atestă că monumentul funerar este mult mai vechi decât fusese iniţial datat - secolul ...

România pe hârtie în 100 de chipuri. Rezistența prin valoare

Miercuri, 24 Octombrie 2018 06:00 | Publicat în Campanii VLG
Vintilă Dongoroz. A auzit cineva de el? Avocat, profesor universitar de drept penal, academician, politician, era în perioada interbelică una dintre personalitățile de marcă ale vieții publice. Avea să fie șters din memorie odată cu instaurarea regimului comunist și readus în atenție abia în 2011, când a fost amplasat bustul său la intrarea în sediul Facultății de Mecanică. Născut la Tecuci, în 1893, Dongoroz s-a remarcat nu doar prin faptul că a pledat în câteva dintre ...

Proiectul pentru valoarea coşului minim, respins

Miercuri, 05 Septembrie 2018 06:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un proiect de lege care stabilea valoarea coşului minim lunar de consum la 2.304 lei a primit aviz negativ, marţi, în comisia de Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor - cameră decizională. Potrivit proiectului, componentele coşului minim lunar de consum sunt următoarele: - alimente şi băuturi - 1.048 de lei (pondere de 45,5 la sută în total) - îmbrăcăminte şi încălţăminte - 140,5 lei (6,1 la sută) - locuinţă, apă, electricitate, gaze şi alţi combustibili - 306,4 lei (1 ...
Autorităţile locale par sigure că vor reuşi să obţină mult-dorita finanţare europeană, în valoare de aproximativ de 4,5 milioane de euro, pentru punerea în valoare a sitului arheologic Tirighina – Barboşi. Administraţia locală a semnat deja actele de precontractare şi speră ca în maxim o lună de zile să fie semnat contractul de finanţare pentru valorificarea turistică şi ştiinţifică al celui mai vechi monument istoric din sudul Moldovei, Aşezarea dacică, Castrul şi ...
Pagina 1 din 3