Ilie Bolojan, la Tecuci

Sâmbătă, 13 Iunie 2026 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ilie Bolojan, prim-ministrul în exerciţiu al României şi liderul naţional al PNL, s-a aflat sâmbătă, 13 iunie, la Tecuci. Premierul a vizitat o serie de şantiere importante din municipiu şi a avut discuţii cu liderul organizaţiei judeţene a PNL Galaţi, parlamentarul George Scarlat, cu primarul Tecuciului, Lucian Costin, cu fostul ministru Victor Paul Dobre şi cu alţi liberali marcanţi. „Faptul că a venit la Tecuci demonstrează că am devenit un model de bune practici, că ...
Istanbulul rămâne una dintre cele mai spectaculoase destinații pentru turiștii din România, mai ales pentru cei care au crescut cu seriale turcești și își imaginează orașul ca pe un decor viu din „Suleyman Magnificul” sau alte producții istorice. Aici, fiecare stradă pare să spună o poveste, iar fiecare palat sau moschee are o încărcătură istorică ce te face să simți că ai intrat într-o altă epocă. Palatul Topkapı, o atmosferă tradițională Una dintre cele mai ...
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a venit vineri după-amiază la Galaţi, pentru a le vizita pe cele două persoane rănite de drona care a căzut peste un bloc din Mazepa, apoi a explodat. Este vorba despre o mamă şi copilul ei, internaţi în spitale în urma celui mai grav incident militar petrecut în România de la începerea războiului din Ucraina. Şeful statului, însoţit de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și de ministrul Apărării, Radu Miruță, s-a oprit ...
Luni, 18 mai, elevii clasei a VII-a A de la Colegiul Naţional "Al. I. Cuza" din Galaţi au avut ocazia să desfăşoare o activitate extracurriculară în cadrul proiectului de la disciplina Educaţie socială - Mass media şi libertatea de opinie. Elevii, însoţiţi de prof. Mihaela Ivlampie, au aflat cum se verifică o informaţie, pentru a deveni o ştire publicabilă. Tinerii au învăţat că, pentru fiecare ediţie a ziarului print, se lucrează, practic, 24 de ore, iar site-ul publica ...

Mumu, noua vedetă de la Zoo Galați

Miercuri, 18 Martie 2026 09:00 | Publicat în Regional
Grădina Zoologică din Galați are un nou rezident, care a devenit atracția principală a complexului. Este vorba despre Mumu, o maimuță extrem de jucăușă și veselă, a cărei poveste a început cu o intervenție a Poliției Animalelor. Micuțul animal a fost confiscat din locuința unui bărbat care îl deținea fără a respecta legislația strictă privind regimul animalelor exotice. După ce a trecut cu bine de perioada obligatorie de carantină și s-a obișnuit cu noul său adăp ...

Lecția de viață a Elenei Cârstea

Marți, 17 Martie 2026 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Revenire. Puternică, (auto)ironică și cu replica ascuțită mereu pe buze, chiar și după oboseala unei călătorii de peste 20 ore din SUA în România. Așa mi s-a părut artista Elena Cârstea, sosită, după zece ani de absență, într-o vizită-surpriză în România, așteptată la aeroport de o echipă Antena Stars. Recunosc, am simțit un gol în stomac privind-o cum se sprijină în baston și apoi ia loc într-un scaun rulant. Dar aveam să o văd apoi, în emisiunea „Spy News ...
Președinții Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au susținut o conferință de presă comună joi, 12 martie, la Palatul Cotroceni, după semnarea unui parteneriat strategic România - Ucraina, menit să consolideze cooperarea bilaterală în domenii esențiale precum securitatea, energia, infrastructura și protecția minorităților. Președintele României, Nicușor Dan, a salutat vizita lui Zelenski la București și a reafirmat angajamentul Bucureștiului față de valorile europene și ...
Consiliul Judeţean Galaţi pregăteşte o nouă ediţie a evenimentului cultural „Muzeele prin ochii copiilor”. Pentru contractarea serviciilor de organizare, este în derulare o licitaţie la care ofertele sunt aşteptate până pe 17 februarie 2026. Valoarea estimată a contractului este de 360.644 de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire este „preţul cel mai scăzut”. Conform datelor din portalul achiziţiilor publice, evenimentul se adresează elevilor din mediul rural, dar ...
Premierul maghiar Viktor Orban, care a păstrat relații prietenoase cu liderul de la Kremlin, în ciuda războiului de peste graniță, a ajuns vineri la Moscova, pentru discuții cu Vladimir Putin despre livrările de petrol și gaze și despre războiul din Ucraina, scriu Reuters și Kommersant, citate de HotNews. Ungaria rămâne dispusă să ofere un loc de desfășurare pentru negocierile ruso-americane, a declarat Viktor Orbán la Kremlin, iar Putin a răspuns că ar fi în continuare î ...

Viorica Dăncilă la târgul tehnologic Beijing

Joi, 13 Noiembrie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fosta prim-ministră Viorica Dăncilă a vizitat recent târgul tehnologic ZhongGuanCun din Beijing, unde s-a fotografiat alături de roboți umanoizi, relatează Agerpres. „Inovația, spiritul antreprenorial și cooperarea internațională pe care le-am descoperit aici reprezintă o sursă valoroasă de inspirație pentru dezvoltarea ecosistemului tehnologic din România”, a scris Dăncilă pe Facebook. Este a doua vizită a fostei șefe de Guvern în China în ultimele luni, după particip ...
Pagina 1 din 8