Preşedintele României, Nicuşor Dan, a venit la Galaţi pentru a le vizita pe cele două persoane rănite de drona care a căzut peste un bloc din Mazepa, apoi a explodat. Este vorba despre o mamă şi copilul ei, internaţi în spitale în urma celui mai grav incident militar petrecut în România de la începerea războiului din Ucraina.
Şeful statului s-a oprit mai întâi la Spitalul Judeţean din Galaţi, unde este internată gălăţeanca. Fiul acesteia se află la Spitalul de Copii. Amândoi au trecut prin momente îngrozitoare în noaptea care a trecut.
Preşedintele României a ajuns, apoi, la blocul lovit de dronă, pentru a vedea pagubele produse de acest grav incident.
Evenimentul care fusese programat astăzi la Cotroceni, la ora 17,00, respectiv o ceremonie de decorare a Nadiei Comăneci, a fost amânat pentru ziua de mâine, la ora 12,00.

