Mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale din cauza băuturii

Mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale din cauza băuturii
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cinci șoferi au fost depistați, în ultimele zile, cu alcoolemii de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Primul șofer, în vârstă de 41 de ani, a fost depistat cu o alcoolemie de 0,64, pe strada Grigore Hagiu din orașul Târgu Bujor. Alți doi șoferi beţi au fost opriţi de poliţişti pe strada Gării din comuna Independența, respectiv, pe DN 24D, în apropiere de intersecția cu DJ 242A, ambii cu o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 251, în apropiere de intersecția cu DJ 251K. Valoarea indicată de aparatul Drager în cazul său a fost de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ultimul șofer depistat, în vârstă de 41 de ani, a fost surprins beat la volan în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihail Sadoveanu din Galați. Valoarea indicată de aparatul Drager a fost de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Toate persoanele depistate au fost conduse la spital, unde le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și s-au ales cu dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Citit 5821 ori Ultima modificare Joi, 22 Iunie 2023 15:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.