"Rigoletto" revine în prima duminică de primăvară

"Rigoletto" revine în prima duminică de primăvară
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Vineri, 1 martie 2024, de la ora 18.30, la Casa Artelor, soliștii Florin Bobei, Constantin Lupu și Valentin Vasopol, împreună cu pianista Tatiana Zaharova-Ionașcu vor prezenta publicului un recital vocal-instrumental de excepție, "Vibrații de primăvară". În programul ales, publicul va asculta canţonete și arii celebre, caracterizate prin profunzime emoțională și o muzicalitate îmbietoare, însoțite de versuri de o sensibilitate remarcabilă. Evenimentul va fi un prilej unic de a marca trecerea către noul sezon al renașterii, prin intermediul artei și al muzicii. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Opera "Rigoletto", de Giuseppe Verdi, revine pe scena Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" Galați, duminică, 3 martie, de la ora 18.30, când gălățenii sunt invitați să se alăture unei călătorii captivante într-o lume plină de intrigi și pasiune. Premiera absolută a lucrării lui Verdi, pe un libret de Francesco Maria Piave, după piesa de teatru "Regele petrece" de Victor Hugo, a avut loc pe 11 martie 1851, pe scena Teatrului "La Fenice" din Veneția, unde s-a bucurat de un succes răsunător. De atunci și până în zilele noastre, "Rigoletto" a captivat nenumărate generații, confirmându-i statutul de capodoperă verdiană și făcându-i loc în repertoriul tuturor instituțiilor de specialitate de pe mapamond. Opera aduce în prim-plan povestea profundă a unui tată disperat, aflat într-o luptă intensă între dragostea paternă și blestemul destinului.

Cu o muzică fermecătoare, "Rigoletto" ne poartă prin meandrele unei drame emoționale, în care valorile umane și sentimentele nobile se ciocnesc cu forțele întunericului. Deși tragică în esență, această operă ne oferă o oglindă în care putem vedea reflectate dilemele și conflictele umane, iar influența sa rămâne puternic resimțită în conștiința fiecărui spectator. În distribuția acestui spectacol, îi veți putea urmări pe soliștii: Lucian Petrean (București), Lorena Mărginean, Paul Lungu, Sebastian Băncilă, Mădălina Munteanu (debut), Dominic Cristea, Iustina Munteanu (debut), Alin Munteanu, Tudorel State, Maria Orzan, Elvis Butunoi, Mirela Stoica, George Apostolache și Iulia Adămiță, alături de orchestra și corul Teatrului "Nae Leonard". La pupitrul dirijoral va fi maestrul Nicolae Dohotaru (Chișinău).

Citit 996 ori Ultima modificare Marți, 27 Februarie 2024 21:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.