Lumea plină de aventură a lui Tom Degețel

Lumea plină de aventură a lui Tom Degețel
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Ne apropiem cu pași repezi de ultimele reprezentații ale acestei stagiuni, dar asta nu ne împiedică să ne bucurăm, ca de fiecare dată, cu entuziasm, de poveștile prezentate de Teatrul "Gulliver".

Duminică, 23 iunie, de la ora 10.30, gălățenii mari și mici sunt anunțați că este timpul pentru întâlnirea cu încântătoarea poveste încărcată de peripeții și dinamism a lui "Tom Degețel". Spectacolul plin de expresivitate și culoare, în regia lui Daniel Stanciu, se remarcă prin montarea extrem de vie, plină de însuflețire și voie bună. Scenografia sugestivă, semnată de Delia Ioaniu, oferă publicului posibilitatea de a se lăsa uşor antrenat în derularea poveștii, ale cărei momente sunt inspirat subliniate de muzica lui Dan Bălan. Astfel, spectatorii, mici și mari deopotrivă, sunt captivaţi şi prinşi în vârtejul minunatelor aventuri ale micului personaj cunoscut și îndrăgit în lumea întreagă.

Biletele pentru spectacol se pot achiziționa şi online, accesând linkul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau secțiunea "Program" din cadrul site-ului instituției, www.teatrul-gulliver.ro.

Citit 1171 ori Ultima modificare Vineri, 21 Iunie 2024 12:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.