Duminică, 23 iunie, începând cu ora 19.00, secția de revistă a Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" îi invită pe gălățeni la un savuros musical, "Bună seara, domnule Wilde!".
Adaptat de regizorul Dan Mirea după piesa de teatru "Ce înseamnă să fii onest" de Oscar Wilde, spectacolul promite să încânte publicul cu o comedie de moravuri plină de eleganță și umor. Libretul păstrează spiritul original al piesei, evidențiind comicul situațiilor și al limbajului, specific înaltei societăți londoneze de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
O noutate a acestei adaptări este introducerea personajului Oscar Wilde, în rolul de comentator ironic, care oferă scene de un comic rafinat și elegant. Personajele păstrează aura aristocrată a Angliei din perioada specificată, iar povestea lor, plină de note idilic-moralizatoare, este actualizată cu mult tact de Dan Mirea.
Veți putea descoperi povestea a doi tineri gentlemeni englezi, care se aventurează într-un joc al identităților false. Acest joc intrigant va declanșa un lanț de dezvăluiri, șantaje și revelații surprinzătoare.
Aranjamentul muzical este realizat de Marci Costa, iar distribuția include soliști și actori ai secției de revistă a teatrului: Cristina Boghici, Alexandru Tatu, Mariana Pisică, Costel Donose, Irina Popa, Florentina Andronic și Mihail Anton. Aceștia vor fi acompaniați de orchestra de revistă și baletul teatrului. Coregrafia este semnată de Gabriela Gegea, iar pregătirea muzicală îi aparţine maestrului Nicolae Mantu.
Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete din incinta teatrului sau online, accesând platforma blt.ro.