Final grandios de festival, cu aplaudata operă „Boema”

Final grandios de festival, cu aplaudata operă „Boema”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Vineri, 29 noiembrie, de la ora 18.30, gălățenii sunt invitați la ultimul spectacol din cadrul Festivalului Internaţional "Leonard", ajuns anul acesta la cea de-a XX-a ediţie. În reprezentaţia de gală a fabulosului eveniment artistic găzduit de Galaţi, soliștii, orchestra, corul și baletul Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" vor oferi publicului opera "La Bohème", spectacol care i-a cucerit pe spectatori în cadrul a două evenimente recente de prestigiu, "Bucharest Opera Festival" și "Sibiu Opera Festival".

Producția se remarcă nu doar prin valoarea artistică, ci și prin calitățile interpretative ale tinerilor soliști gălăţeni din distribuție. Artiștii, cu vârste cuprinse între 23 și 30 de ani, se apropie de vârsta personajelor gândite de celebrul compozitor italian Giacomo Puccini, reușind să aducă autenticitate și profunzime interpretării lor. La pupitrul dirijoral se va afla, vineri, Andreas Schein, iar regia spectacolului este semnată de Paolo Bosisio, cunoscutul colaborator italian al Muzicalului. În distribuție pot fi urmăriţi: Lorena Puican, Paul Lungu, Lorena Mărginean, Alin Munteanu, Dominic Cristea, Sebastian Băncilă, Elvis Butunoi, Marian Neculcia, Daniel Nistor şi Nicholas Filip Negrișanu.

Biletele la această reprezentaţie cu "Boema" au fost achiziţionate în totalitate, însă cei care nu au mai găsit locuri pot să urmărească pe site-ul teatrului când va avea loc următorul spectacol, deoarece producţia este integral gălăţeană.

Citit 972 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Noiembrie 2024 09:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.