18.000 din cei 37.000 de pensionari cu gratuităţi pe transportul în comun s-au prezentat la Transurb să-şi ridice biletele de călătorie. HCL nr. 51/ 28.02.2013 acordă semenilor de peste 65 de ani, 30 de călătorii gratuite pe mijloacele de transport în comun şi 20 de călătorii, pentru cei cu o pensie de până în 350 lei. La cerere, biletele pot fi înlocuite cu abonamentul pe o linie. ...
Cum ajung mai uşor cărţile în casele noastre şi este mări şi ţări  Astăzi şi mâine, utilizatorii Premium cu cont pe Amazon (cei care nu au îşi pot face într-un minut!) pot descărca gratuit un volum de aventuri special (thriller, SF, paranormal, istorie etc. – câte puţin din toate). Este vorba despre ultima carte semnată de gălăţeanul Rareş Strat, „Sărutul lui Simun”, Editura Axis libri 2013, în varianta românească, dar şi în cea engleză – „Embrace of S ...
Dacă de 1 martie femeile au primit mărţişoare, flori şi bomboane din toate părţile, nu la fel au stat lucrurile şi cu pensionarii Galaţiului. La început de primăvară, aceştia s-au îmbulzit în faţa chioşcurilor Transurb pentru a-şi ridica biletele gratuite oferite de municipalitate.În orice zonă a Galaţiului te-ai fi dus ieri, peisajul era acelaşi. La fiecare chioşc al Transurb unde se împărţeau biletele erau cozi la care stăteau câteva zeci de pensionari. Fie că era ...

Curs gratuit de antreprenoriat pentru tinerii gălăţeni

Marți, 15 Ianuarie 2013 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Asociaţia Centrul de Dezvoltare SMART organizează, în perioada 21 – 25 ianuarie 2013, cursul gratuit „Competenţe antreprenoriale” în cadrul proiectului „Piaţa muncii de la A la Z”. Cursul este acreditat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi are loc la sediul Casei de Cultură  Studenţilor Galaţi. Programul zilnic este între orele 9.00 şi 18.30, cu o jumătate de oră pauză de cafea şi ...
* La solicitarea primarului Marius Stan, Transurb va efectua şi astăzi, 13 decembrie, curse gratuite pentru gălăţeni Primăria a picat prima confruntare cu zăpada din această iarnă. La comandamentul de iarnă, convocat ieri dimineaţă de primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, autorităţile locale au admis că nu vor putea face faţă unei ierni zdravene cu cele 28 de utilaje ale Primăriei. Prin urmare vor trebui să găsească soluţii pentru a întări armata de combatere a n ...
Aleşii locali au hotărât să atribuie în folosinţă gratuită Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi imobilul situat pe strada Al. I. Cuza nr. 30. DNA va putea "locui" acolo fără să plătească nimic vreme de cinci ani. Legislativul local a luat această măsură motivând că DNA îşi desfăşoară în prezent activităţile într-un cadru neadecvat şi insuficient, respectiv pe strada Traian nr. 63, într-o clădire a Administraţiei Pieţelor. Noul sediu a ...

Testări pulmonare gratuite la REAL, în acest weekend

Vineri, 16 Noiembrie 2012 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţenii au ocazia să îşi verifice starea de sănătate a plămânilor, în zilele de 17 şi 18 noiembrie, între orele 10.00 şi 18.00, la Galeriile Real (ieşirea înspre Brăila). Societatea Română de Pneumologie, în colaborare cu mai multe firme private, efectuează teste gratuite de spirometrie pentru cei interesaţi. Spirometria constă în măsurarea capacităţii pulmonare. Testul nu este dureros. ...
Gălăţenii îşi vor putea testa gratuit glicemia în holul mare al Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi. Acţiunea va fi desfăşurată miercuri (14 noiembrie), între orele 8.00 şi 11.00. „Testările sunt destinate persoanelor care nu au sau nu au fost diagnosticate cu diabet de tip II până în prezent. Se estimează că numărul celor care suferă de această maladie fără să ştie este destul de mare. Este important ca boala să fie diagnosticată cât mai rapid, pentru a putea ...
La acest sfârşit de săptămână, respectiv în zilele de 6 şi 7 octombrie, între orele 11,00 şi 17,00, gălăţenii cu probleme de sănătate şi nu numai sunt aşteptaţi la Galeriile Real, unde "Sensiblu" şi fundaţia "Deci se poate" vor susţine ultima sesiune de analize gratuite a celei de-a doua ediţii a campaniei "Ziua Inimii". În această acţiune, care se derulează în 13 galerii Real din 11 oraşe din ţară, personalul specializat va face măsurători gratuite ale tensiunii ...
Gălăţenii au ocazia ca în weekendurile 29-30 septembrie şi 6-7 octombrie să-şi testeze gratuit tensiunea arterială şi indicele de masă corporală. Acţiunile se vor desfăşura la Galeria Real din Bdul Galaţi nr. 3-A, în intervalul orar 11.00-17.00. Pe lângă analize, personalul specializat le va oferi şi sfaturi celor interesaţi. “La prima ediţie a Zilei Inimii din Galeriile Real, în 2011, am testat peste 4.000 de persoane, în doua zile. Anul acesta vom dedica două weekendu ...
Pagina 24 din 24