Cariere. Lenny Kravitz, un cântăreț profund spiritual
Marți, 26 Mai 2026 09:30 | Publicat în MAGAZIN
Celebrul cântăreț de muzică rock Lenny Kravitz s-a născut pe 26 mai 1964, la New York. Timp de patru ani consecutivi, între 1999 şi 2002, a câştigat Premiul Grammy pentru "cel mai bun artist rock" şi a vândut peste 32 de milioane de albume în toată lumea.
A copilărit în Manhattan, iar prima sa legătură cu muzica a avut loc în bucătărie, unde lovea toate oalele pe care le găsea. La cinci ani, a început cursuri de tobe şi chitară.
În 1974, familia sa s-a mutat la Los Ang ...
Liviu Tudan (pe numele real Dumitru Tunsoiu), basist şi compozitor, s-a născut pe 29 noiembrie 1947, la București.
A urmat cursurile Școlii de Muzică Nr. 1, apoi Conservatorul de Muzică „George Enescu” din Iași, la clasa de Compoziție. Deși pregătirea sa muzicală era clasică, a fost atras rapid de curentul rock, devenind basist și solist vocal în mai multe formații de renume, precum Sideral, Metronom și, mai târziu, Roșu și Negru, trupă cu care și-a asociat numele pentr ...
Iubitorii de muzică de cameră sunt invitați joi, 14 mai, începând cu ora 18,00, la o seară artistică deosebită găzduită de Sala Rondă a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați (Str. Domnească nr. 61).
Recitalul, intitulat „Dialog intim cu vioară și pian”, va fi susținut de artistele Juliya Belyanevich (vioară) și Ludmila Sokolova (pian).Programul serii include lucrări celebre și aranjamente îndrăgite, oferind o călătorie sonoră între eleganța clasică ...
Alfred Mendelsohn, compozitor și pedagog român de origine evreiască, s-a născut pe 17 februarie 1910, la București
A studiat între 1927-1931 la Academia de Muzică din Viena, sub îndrumarea lui Joseph Marx și Franz Schmidt, iar dirijat a învățat cu Rudolf Nilius. De asemenea, a studiat orga cu Franz Schütz și la Conservatorul din București cu Mihail Jora. Între 1944-1963 a fost dirijor al Operei din București.
Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără: Fantezie, ...
Semifinală de excepție pentru o tânără pianistă din Galați la un concurs internaţional
Sâmbătă, 09 Mai 2026 12:30 | Publicat în CULTURA
Într-un peisaj muzical dominat de excelență și emoție autentică, o tânără pianistă din Galați reușește să impresioneze profund. Iliana Ioana Stanciu, în vârstă de doar şapte ani, despre performanţele căreia "Viaţa liberă" a scris în mai multe rânduri, a fost semifinalistă a prestigiosului Concurs Internațional „Nicolae Știucă”, desfășurat la Cahul, în perioada 1-3 mai.
Organizat de Filarmonica Municipală Cahul și Primăria municipiului Cahul, în colaborare ...
Cum a fost prima repetiție a Alexandrei Căpitănescu pe scena Eurovision
Miercuri, 06 Mai 2026 20:30 | Publicat în MAGAZIN
„Prima repetiție și prima apariție pe scena Eurovision au fost de vis! Mă bucur că trăiesc această experiență împreună cu prietenii și colegii mei, Bogdan, Matei, Luca și Thomas. Stați cu ochii și urechile pe noi și, dacă o să vă placă momentul nostru, nu uitați să ne votați pe 14 mai, la indicativul 03. Vă mulțumim!”, a declarat, entuziasmată, gălățeanca Alexandra Căpitănescu. Alături de trupa ei, Alexandra reprezintă România în marea competiție muzicală ...
Festivalul „Floare de April” 2026 și-a desemnat câștigătorii
Joi, 30 Aprilie 2026 16:30 | Publicat în Regional
Casa de Cultură din Tecuci a organizat sâmbătă, 25 aprilie, cea de-a 32-a ediție a Festivalului Național „Floare de April”, concurs adresat copiilor și tinerilor soliști vocali din case de cultură, școli populare de artă, cămine culturale, licee de artă şi cluburi ale copiilor.
Anul acesta, în competiţie s-au aflat 109 participanți, din Galați, Focșani, Iași, Vaslui, Pașcani, Brăila, Onești, Constanța, Rm. Sărat, Roman, Vaslui și Tecuci, la cinci categorii de vârs ...
O gălăţeancă, pe scena Festivalului „George Grigoriu”
Duminică, 03 Mai 2026 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Artista gălăţeancă Selena-Miruna Lupu a fost admisă printre participanţii la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară "George Grigoriu", care se va desfășura la Brăila, în perioada 22-24 mai. În urma preselecției, au fost admiși concurenți din șapte țări, România, Portugalia, Armenia, Kazahstan, Italia, Bulgaria și Ucraina.
Festivalul, singurul din România acompaniat live de-a lungul tuturor edițiilor, va debuta vineri, 22 mai, cu festivitatea de deschidere şi un reci ...
Pleiadă de premii şi trofee pentru artiştii „Voces” din Galaţi
Duminică, 26 Aprilie 2026 20:30 | Publicat în EVENIMENT
Graţie copiilor săi talentaţi, Galaţiul a cam golit „vitrina” de trofee şi diplome a Festivalului „Glasul Valahiei”, desfăşurat recent la Târgovişte. Merită să aflaţi despre performanţele artiştilor „Voces Music – Galaţi” coordonat de ProFa de canto Monica Măciuceanu.
Marele Trofeu al secţiunii Pop Internaţional, la categoria Grupuri, a fost câştigat de duetul T&S format din Sofia Huştiu şi Timeea Bostan.
Rămânem la aceeaşi secţiune, Pop Internaţion ...
Celebrare a portului naţional românesc, la Galaţi
Vineri, 24 Aprilie 2026 12:00 | Publicat în Regional
Pe 10 mai 2026, va avea loc la Galaţi, la Hotel "Muller", un eveniment de celebrare a portului naţional românesc, organizat de Suzana Raichici.
Potrivit informaţiilor primite la redacţie, Gala "Dame de Colecţie" va fi un spectacol extraordinar care va combina intervenţiile speakerilor invitaţi cu momente de muzică şi de dansuri populare. Câştigătorul "Românii au talent" 2024, Cristian Ciauşu, din Brăila, va surprinde audienţa cu un repertoriu creat pentru acest eveniment unic ...

