Cum se iese legal din ţară cu copiii

Cum se iese legal din ţară cu copiii
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Conform Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cetăţenii români minori pot ieşi din ţară în baza unui document de călătorie valabil, paşaport sau carte de identitate în cazul minorilor peste 14 ani,  numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.

Astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi, împreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte sau însoţiţi de o altă persoană fizică majoră, în baza unei declaraţii a ambilor părinţi, a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească ori a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal. În cazul părinţilor divorţaţi care exercită în comun autoritatea părintească, părintele însoţitor trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară. Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi certificatul de cazier judiciar.

Acordul se face la notar

Acordul pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma şi conţinutul stabilite de lege. Valabilitatea declaraţiei date pentru ieşirea din România a unui cetăţean român minor poate fi de maximum trei ani, iar din conţinutul ei s-a eliminat obligativitatea menţionării scopului deplasării şi a rutei, precum şi condiţia indicării exprese a statului sau statelor de destinaţie.

De asemenea, în cazul minorilor, cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care se deplasează însoţiţi în statul respectiv, nu mai este necesară prezentarea declaraţiei părinţilor sau tutorilor la ieşirea din România. Dovada domiciliului sau reşedinţei în străinătate a minorului se face cu paşaportul, permisul de rezidenţă sau adeverinţe care atestă rezidenţa.

În cursul anului trecut, poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria a aproximativ  2.400 de cetăţeni români minori, cel mai adesea pentru că nu aveau acte valabile, părintele însoţitor nu avea acordul celuilalt părinte sau însoţitorii nu aveau cazierul judiciar.

Citit 1668 ori Ultima modificare Marți, 25 Iunie 2019 18:40

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.