Un gălăţean de 31 de ani, care şi-a pierdut dreptul de a şofa în Italia, după ce a fost prins drogat la volan, s-a ales cu un nou dosar penal, în România. Bărbatul a fost identificat în trafic de poliţiştii de frontieră de la Folteşti, la volanul unui autoturism Ford Mondeo. La controlul documentelor, tânărul a declarat că deţine permis de conducere eliberat de autorităţile italiene, dar pe care l-a pierdut. La o verificare mai amănunţită, poliţiştii au aflat circumstanţele "pierderii": gălăţeanul fusese prins în Italia conducând sub influenţa drogurilor, motiv pentru care îi fusese suspendat permisul. Drept urmare, acesta s-a ales din nou cu un dosar penal, pentru conducere fără permis şi riscă până la cinci ani de închisoare.
Conducea cu permisul suspendat pentru droguri Scris de Mariana Constandache

