Restricții de trafic și trasee de transport public deviate
Foto: Arhiva VL

Restricții de trafic și trasee de transport public deviate
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Potrivit Primăriei Galați, din 29 noiembrie și până pe 4 decembrie 2023, vom avea parte de restricții de trafic și modificări privind circulația mijloacelor de transport în comun. Măsurile sunt necesare pentru buna desfășurare a evenimentelor de sărbători.

Astfel, restricțiile de trafic se vor aplica pe următoarele artere rutiere:

- strada Traian, tronsonul cuprins între strada Roșiori și bulevardul Marea Unire, în perioada 29 noiembrie 2023, ora 08,00 – 4 decembrie 2023, ora 12,00;

- bulevardul Marea Unire, tronsonul cuprins între strada Regiment 11 Siret (Prelungirea Coșbuc) și strada Navelor, în perioada 29 noiembrie 2023, ora 8,00 – 4 decembrie 2023, ora 12,00;

- strada Brăilei, tronsonul cuprins între bulevardul George Coșbuc și strada Domnească, în data 1 decembrie 2023, în intervalul orar 11,30 – 15,00.

„Precizăm că pe strada Brăilei, tronsonul cuprins între strada Cristofor Columb și bulevardul George Coșbuc, pe direcția de mers către bulevardul George Coșbuc, va rămâne deschis circulației rutiere”, transmite Primăria Galați.

Iată și rute ocolitoare recomandate în perioada activităților organizate sub denumirea Serbările Sfântului Andrei:

1. bulevardul Marea Unire – strada Regiment 11 Siret (Prelungirea Coșbuc) – strada Brăilei;

2. strada Portului – strada Navelor – strada Domnească;

3. strada Portului – strada George Enescu – strada Dogăriei.

„Precizăm că riveranii care locuiesc pe aleea Mercur (zona hotel Vega) vor avea acces către adresa de domiciliu doar de pe bulevardul Marea Unire, dinspre strada Navelor”, transmite Primăria.

Rute ocolitoare recomandate în perioada activităților dedicate Zilei Naționale a României:

1. strada Portului – strada Navelor – strada Domnească – strada Basarabiei;

2. strada Brăilei – bulevardul George Coșbuc – strada Basarabiei;

3. bulevardul Marea Unire – strada Reg. 11 Siret – bulevardul George Coșbuc.

„Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, rugăm conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră temporar instituită și să evite parcarea autovehiculelor în perioada menționată pe tronsonul de stradă destinat circulației pietonale”, insistă Primăria Galați.

Mijloacele de transport în comun vor fi deviate pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, după cum urmează:

Traseul 9 (Țiglina III - Gara CFR) va deservi stația Țiglina I, urmând ca de la „Tribunal” să fie deviat pe bulevardul George Coșbuc - strada Basarabiei - strada Domnească - strada Gării - Gara CFR, atât la tur, cât și la retur;

Traseul 10 (Micro 19 - Damen) va deservi stația Țiglina I, urmând ca de la „Tribunal” să fie deviat pe bulevardul George Coșbuc - strada Basarabiei - strada Domnească - strada Gării - strada Dogăriei - strada George Enescu - strada Portului - strada Ana Ipătescu - strada Al. Moruzzi - Damen, atât la tur, cât și la retur;

Traseul 11 (Micro 13b - Piața Centrală) va deservi stația Țiglina I, urmând ca de la „Tribunal” să fie deviat pe bulevardul George Coșbuc - strada Basarabiei - strada Traian - Piața Centrală, atât la tur, cât și la retur;

Traseul 20 (Complex Siret - Gara CFR) va deservi stația Țiglina I, urmând ca de la „Tribunal” să fie deviat pe bulevardul George Coșbuc - strada Basarabiei - strada Mihai Bravu - strada Gării - Gara CFR, atât la tur, cât și la retur;

Traseele 105 (Micro 19 - Grădina Publică) și 102 (Micro 19 - Bariera Traian - asigurat cu autobuze) vor deservi stația Țiglina I, urmând ca de la „Tribunal” să fie deviate pe bulevardul George Coșbuc - strada Basarabiei - strada Domnească, atât la tur, cât și la retur;

Traseul 24 (Shopping City - Damen), de la ieșirea de pe strada Crizantemelor, va fi deviat pe bulevardul George Coșbuc - strada Basarabiei - strada Domnească - strada Gării - strada Dogăriei - strada George Enescu - strada Portului, atât la tur, cât și la retur;

Traseul 34 (Micro 13b - INTFOR) va deservi stația Cimitir Eternitatea, urmând să fie deviat pe strada Basarabiei - strada Domnească - strada Gării - strada Dogăriei - strada George Enescu - strada Portului - INTFOR, atât la tur, cât și la retur;

Traseul 15 (Piața Centrală - Gara CFR), de la Piața Centrală, va fi deviat pe strada Traian - strada Eroilor - strada Domnească - strada Gării, returul rămânând nemodificat.

 

Citit 2780 ori Ultima modificare Marți, 05 Decembrie 2023 07:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.