Pericol pe drumurile publice, îndepărtat la frontieră

Pericol pe drumurile publice, îndepărtat la frontieră
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Poliţiştii de frontieră din Galați au depistat un cetățean din Republica Moldova care a ajuns cu maşina până în proximitatea frontierei deşi avea anulat dreptul de a conduce

Pe 21 august, în jurul orei 15.20, polițistul de frontieră de la postul de control acces în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-rutier a observat că șoferul unui autoturism, înmatriculat în Republica Moldova, a făcut schimb de locuri cu pasagerul aflat pe scaunul din dreapta şi și-a informat colegul aflat pe artera de control a sensului de ieșire din țară.

În momentul în care cele două persoane s-au prezentat la control, polițiștii i-au solicitat bărbatului care fusese la volan să prezinte permisul de conducere, dar acesta a motivat că l-a uitat acasă, fapt pentru care au fost efectuate verificări suplimentare, în urma cărora s-a constatat că dreptul persoanei respective de a conduce autovehicule este anulat din anul 2020. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost anulat dreptul de a conduce.

Citit 5173 ori Ultima modificare Joi, 22 August 2024 18:13

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.