Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
1 comentariu

Printre modificările Codului fiscal care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017 se numără şi obligativitatea agenţilor economici de a înregistra, în declaraţia 394, orice tranzacţie făcută cu persoanele fizice, fie şi dacă aceasta e în valoare de numai un leu. Pentru identificarea completă a persoanei fizice respective (furnizor sau beneficiar al agentului economic), ANAF a introdus posibilitatea ca agentul economic să treacă pe chitanţa sau factura emisă codul numeric personal al persoanei. În aceste condiţii, mai mulţi cititori ai ziarului ne-au solicitat lămuriri, nemulţumiţi la gândul că li se cere CNP-ul chiar şi pentru o simplă chitanţă.

Am solicitat, la rândul nostru, lămuriri preşedintelui filialei Galaţi a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECCAR), Ecaterina Chivu, care ne-a spus că şi până acum CNP-ul putea fi trecut pe facturi, dar că nu era obligatoriu, cum nu va fi obligatoriu nici după data de 1 ianuarie 2017. „În acest moment, până pe 31 decembrie, noi suntem obligaţi să raportăm achiziţiile şi livrările, de la sau către persoane fizice, mai mari de 10.000 de lei. E obligatoriu ca acestea să fie trecute, pentru completarea declaraţiei 394. De la 1 ianuarie, vom raporta achiziţiile şi livrările pentru persoane fizice începând cu un leu, deci orice tranzacţie legată de aceste persoane fizice. Dacă nu avem CNP-ul persoanei respective, pentru că este o dată cu caracter personal, suntem obligaţi să înscriem adresa şi numele complet. La fel era şi până acum, dacă nu aveam CNP-ul, trebuia să trecem adresa completă. Aceeaşi situaţie va fi şi în cazul facturilor primite de la firmele de utilităţi. Dacă acestea au CNP-ul clientului în baza de date, îl vor trece în declaraţia 394. Dacă nu, vor trece numele complet şi adresa completă”, a afirmat Ecaterina Chivu, preşedintele CECCAR Galaţi.

În Ordinul preşedintelui ANAF nr.2264 din 26.07.2016, publicat în Monitorul Oficial nr.578 din 29.07.2016, la instrucţiuni, litera î, pct.3, se afirmă următoarele: „Completarea CNP/NIF este obligatorie în situaţia în care persoana impozabilă îl colectează de la persoana fizică din facturi, contracte (de prestări servicii, de furnizare utilităţi, vânzări de bunuri mobile şi imobile etc.); în lipsa acestuia, se vor declara numele, prenumele şi adresa persoanei fizice. La adresă se vor completa informaţiile, în   următoarea ordine: datele din actul de identitate al persoanei fizice colectate de   persoana impozabilă sau, în lipsa acestuia, o altă adresă comunicată de beneficiar. Informaţiile vor cuprinde în mod obligatoriu următoarele: ţară, localitate, judeţ/sector, strada, număr, bloc, apartament, alte detalii adresă. Rubrica «alte detalii adresă» se va completa în situaţia în care se vor înscrie alte elemente decât cele existente în formularul pretipărit sau nu se deţine o adresă din România”.

Citit 11465 ori Ultima modificare Marți, 27 Decembrie 2016 17:49

1 comentariu

  • postat de Miu Joi, 22 Decembrie 2016 09:26 109.103.162.*** Link la comentariu
    2
    0

    Deci Carrefour poate sa vanda fara colectarea acestor date, dar altii, nu? Sau ni se va cere CNP-ul sau adresa la fiecare comerciant?

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.