De ce unii câini se tem de apă

De ce unii câini se tem de apă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă oferim sfaturi utile pentru o vacanţă reuşită alături de animalul de companie, continuând, aşa cum am promis, discuţia despre câinii care se tem de apă şi cei care adoră scăldatul.

Aşa cum spuneam, unele rase au o constituţie a corpului care îi ajută să se deplaseze cu uşurinţă prin apă, în timp ce altele întâmpină dificultăţi şi de aceea pot intra în panică. Potrivit specialiştilor, din cauza conformaţiei - trunchi îndesat, picioare şi coadă scurte - unor câini le este mai dificil să plutească şi nu se pot ghida prea uşor în apă. În această categorie intră rase ca Bulldog, Mops, Teckel sau Corgi.

La polul opus, Labradorul, Golden Retrieverul, Terra Nova şi alte rase sunt dornice de "bălăceală" din născare. Aşa se face că, în vreme ce unii vor intra în apă fără ezitare, ceilalţi vor avea nevoie de muncă de convingere.

Răbdare

Asemenea copiilor, câinii trebuie obişnuiţi treptat şi cu răbdare cu apa. Potrivit chinologilor, căţelul trebuie încurajat să intre în apă cu ajutorul jucăriilor sau al recompenselor. Dar dacă nu-i place să se ude, nu trebuie forţat! Specialiştii atrag atenţia că oriunde ar înota câinele, stăpânul trebuie să fie întotdeauna atent la semnele de oboseală ale animalului. Respiraţia greoaie sau mişcarea agitată pot indica faptul că patrupedul a obosit şi nu ar trebui să mai insiste.

Medicii veterinari recomandă ca, la ieşirea din apa mării sau a bazinului, blana câinelui să fie clătită cu apă curată, deoarece pielea câinelui va avea de suferit din cauza salinităţii sau a clorului şi a substanţelor dezinfectante cu care este tratată piscina. La fel de important este ca blăniţa să nu fie lăsată să se usuce de la sine. Ea trebuie ştearsă energic cu un prosop, pentru a se usca mai repede şi mai bine.

Citit 2404 ori Ultima modificare Joi, 07 Septembrie 2017 22:36

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.