Din colecția "Cele mai clare poezii cvasibulevardiere rămase tablou" (!) extrag o rădăcină pătrată din vedereşi-o pun pe foc, sub oala cu luna mea de miere,să scadă, să rămână cât mai puţină, darcurată, să nu-mi lase, la urmă, gust amar (!)(!) să nu mi se aplece, pun murături pe lunăşi-i spun şi epitete, să fie şi mai bună,îi suflu în ureche: o, luna mea, rămâi!şi să nu-mi vină greaţă, îi storc lămâi, lămâi (!)(!) nu vreau această miere să fie miere n ...

Bună ziua! După cum aţi văzut în ziarul de ieri, sunt Florentina Tutun. Oi fi eu Tutun, dar să vezi în ce film am jucat cu un băiat sportiv adversar al ţigărilor, un fel de găgăuţă cu filet pe stânga, pe care am pus ochii într-o pornire idilică muiată în reflexe convexe, dar care aveau să mi se arate a fi concave şi degrabă vărsătoare de nimic în mişcare pe golul dintre mine şi el. Zic eu că am pus ochii pe el, însă, de fapt, mai abitir şi-a zvârlit el libidoul sp ...

Bună ziua. Sunt Florentina. Florentina Tutun. Şi sunt elevă în anul trei, la Liceul "Sfânta Filofteia". Nu mă laud când spun că sunt printre cei cu 7, 8, 9 la toate disciplinele de studiu, pe ”bune”! Adică, nu de 10 pe linie, ca alţii, pe "rele"! Spun asta doar aşa, să înţelegeţi că sunt pregătită pentru orice toleranţă, pentru orice revelare şi relevare, sunt gata să suport orice gafă, orice încercare a cuiva de a obţine ascendent moral în relaţia cu mine. Îmi pl ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Motto:”ce frumos era - aveam o oră/ a noastră plină cu apă și flori,stelele intrau una în cealaltă,/ privighetorile în privighetori!”                                                                  (Corneliu Antoniu)(!) îi spun că e bine să meargă/ pe calea cuvintelor mele,dar ea rătăceşte pe drumuri/ şi plânge degeaba sub stele (!)(!) îi spun să se-nt ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii cvasibulevardiere rămase tablou" Motto:"în iarna asta nu mai plec de-acasă/ - nici o plecare nu mai are preţ -rămân să-ţi mângâi umbra de mireasă/ şi să-ţi păzesc iubirea de îngheţ"                                                                                     (Iolanda Cremene)(!) te-aş fi iubit de multe ori,/ dar tu ai stat numai o dată -cântai la ...

În vara care era cât pe ce să treacă neobservată, aproape la aceeaşi oră şi aproape de orice limită a suportabilităţii, îl văd aproape în acelaşi loc. Stă sub nişte arbuşti nevinovaţi, ronţăie achene şi scuipă cojile pe jos, cu tot cu saliva pe care distinsul său metabolism o produce prin poftă sălbatică, dar şi prin lipsa oricărei urme de abstinenţă şi ruşine. Acest tip de individ face parte din categoria celor mulţi şi deşi. Îmbrăcat cât mai uşchit şi s ...

Este cazul (cred că-i cazul) să ne dăm o ţâră sama/ cât de mare e distanţa de Si Vis Amari, Ama!.../ cât de mult se-ndepărtează de la rost şi de pe cale/ ceşti cuplaţi la zgomotoare, ceşti săriţi din balamale,/ ceste lungi şi scurte dive prin "boema" lustruită/ de triumful decadenţei începând din crisalidă,/ de victorii fără luptă şi de glorie măruntă,/ de urât, de gol, de lene pe-o cărare ce se-nfundă,/ pe un drum cu orizontul chiar sub nasul lor de "vază".../ D ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii finale" Motto:"de plânsul cui ajung cariatide?/ pe ţeava puştii gloanţele se stingşi în cutii poştale ruginite/ perfect se surpă ultimul paing!"                                                                           (Iolanda Cremene)(!) se ascunde în spatele cuvintelorşi citeşte cuvintele în spatele căroramă ascund. citeşte şi mă găseşteunde, de unde, până un ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii cvasibulevardiere rămase tablou" cade seara peste casă/ şi tu eşti foarte frumoasă!hai să dăm vaca la apă/ şi să ne culcăm degrabă,că mi-i dor până la oase/ de cuvinte mincinoase,că mi-i dor de toate cele/ ghiduşii şi jucărele:sâni hap/sâni, picioare lunge/ - uite, parcă n-ar ajunge!(!) hai să dăm iarbă la vacă,/ să ne fie dor oleacă!(!) hai să dăm lumină lunii,/ să se scuture alunii,să ne cadă pe spinare/ fructe - care m ...

E pentru prima oară când nu am halucinaţii, când totu-i real. Un real trist. Nimic mai clar (şi mai frumos, chiar dacă mirosind a tragic) decât acest fel de mamă şi acest fel de copil într-o icoană răscolitoare, într-o icoană în mişcare, într-o icoană vie, respirând aerul din aria devastatoare a pâinii. Şi, cum spuneam, ne uităm dimpreună la gărgăriţa dintre două boabe de grâu, la nevinovăţia primordială din coşuleţul de răchită. Nici nu mă mai întreb de ce n ...