Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) de dimineaţă până-n seară stau la pândăsă văd cum vine din adânc - primul să vădalcătuirea-i goală, singură şi blândăcum bate-n geamuri, toată, fără îndărăt !!!(!) şi cum pe prispă stă oleacă şi mă roagăsă mă dau jos din visul sec şi să-i deschidcă vrea o noapte de iubire şi de joacălângă tăcerea des/cântată de la schit !!!(!) lângă tăcerea-n care clopotul adunăspre început atâtea suflet ...

Are trei picioare. Merge aşa. Nu, are patru picioare. Dar unul, dreptul din faţă, îi atârnă inert, inutil. Văd că nu-l poate pune pe pământ, pe asfalt. Şi nici nu poate scăpa de el. Oare îl doare? Mă uit în ochii lui. Nu plânge. Dacă nu plânge, înseamnă că nu-l doare. Aşa cred eu. Dar dacă-l doare, însă nu plânge? E posibil, nu? Dar dacă nu ştie să plângă? E posibil, da? Vrea să traverseze cu ceilalţi. Că nu-i singur. E cu mulţi fraţi, cu multe surori, cu mul� ...

Sigur că da! Nea Ion Croitoru (Dumbă) nu a tras niciodată cu puşca în păsări sălbatice, mai ales în păsări cântătoare. De ce-l porecleşte lumea Dumbă? Fiindcă, uneori, când mai bea câte un pahar în plus la bufet, se dă de-a tumba (dumba) pe coastele geografiei, dar puşca-i rămâne intactă, în spinare, la locul ei, ca o diagonală a păcii, ca o singurătate înclinată între umărul stâng şi şoldul drept, ca un avertisment ruginit pe dinăuntru, cu primul cartuş pe � ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" uite, vine să-mi dea !!! - am să am până cânddouă irisuri verzi vor căta spre cuvânt,şi-l vor pune pe cai, şi-or pleca unde nu-svii zadarnic pe jos, morţi zadarnic pe sus !!!nişte irisuri verzi, mari, amare şi lungide la raiul de-acum până-n raiul de-atunci -raiul cel cu mister, cu pelin... şi cu tot -nu cest rai fără rost, fără sud, fără nord !!!uite, vine să-mi dea !!! - nu mai pot să aşteptnici cu irisul stâng, ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Motto:„va trebui să-mi strici şi somnul morţii/ cum somnul vieţii mi-ai stricat –  lega-ţi-aş eu de gât talanga lunii/ cum de talanga poeziei sunt legat!”                                                                                                                                               IOANID ROMANESCU (!) te ...

Oare pasărea o fi trecut dincolo de cer? Cum să rămână ouăle singure? Cum să le iau acasă? Ce-o să zică mama? Deja simt cum nuiaua de corn îmi "vine" perfect pe spinarea de Făt-Frumos cu mintea-n brusturi. Vai de capul creierului meu! - cum va să scrie Nichita Stănescu, însă eu încă nu-mi imaginez. Sigur că da! Plâng înspre cer, simt susul cum se apropie şi cum mă înveleşte, cum mă lasă fără jos, dar simt cum plânsul îmi purifică tot dinăuntrul, cum îmi perforea ...

Zăpodiile mi-au tulburat mereu dimensiunile copilăriei. Însă, ca zăpodia noastră dintre pădurea lui Dumbă (Ion Croitoru) din Adam şi dealul care hotărăşte cătunul Zimbru la apus, nu reuşeşti să afli niciunde, chiar dacă răscoleşti pământul în cruciş şi-n curmeziş, cum zic toate cărţile cu basme şi cum spun toţi bunicii şi străbunicii acestor locuri minunate. Această spinare de cal, această culme, acest ascunziş lin, acest platou mirific m-a făcut praf de fiecar ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Motto:"sau doi egal cu patru... altă sferă/ limită de... ori nu... fără adresă,  dâra luminii peste... frontieră/ abandonată-n propria-i viteză"                                                                       (Iolanda Cremene) (!) sunt prea înalt să cred c-au fost o întâmplareacestea toate şi ne/toate – acest tot,dar şi ne/tot, vibrează-n sine, ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Motto: "Faceţi linişte:            Dumnezeu vrea să spună câteva cuvinte!"                                                (Iolanda Cremene)(!) ochii culeg din curcubeul drepteternitatea florilor de câmp,şi-s lacomi, nu le-ajunge, şi mai vor -are dreptate curcubeul strâmb (!)(!) sumă de sus şi jos în rogvaiv,în sens înalt, şi în nonsens tălâmb,fiu al luminii şi al ...

Aud şi nu pot să mă apăr. Nu pot să plec din raza de acţiune a canonadei celor doi săriţi. Nu pot să mă mişc, fiindcă-i aglomerat autobuzul. E clar, sunt condamnat să aud: "De ce-ai uitat factura acasă? Zi, fă, de ce-ai uitat factura acasă? Ai uitat-o? Ori n-ai găsit-o? Dacă n-ai găsit-o, n-ai putut să-mi spui? Unde mergem noi, acum, aşa, ca proştii, fără factură? Doar ţi-am zis s-o cauţi în sertarul de sus, nu? Nu cumva tu ai umblat numai în sertarul de jos? Zi, fă ...