Zidul care ameninţă siguranţa gălăţenilor

Vineri, 18 Octombrie 2019 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Pe strada Portului nr. 41, în dreptul blocului Brateş 1, nu mai puţin de şase plăci groase din beton zac aliniate pe trotuarul aferent. De asemenea, insuficienţa locurilor de parcare din zonă îi determină pe şoferi să ia cu asalt acelaşi trotuar, fapt care le lasă pietonilor puţine opţiuni de trecere. Dacă sunt perfect funcţionali, ar putea escalada plăcile respective. În schimb, pentru oamenii vârstnici sau cei aflaţi în scaun rulant, situaţia devine imposibilă. Din spus ...

Părinții, ajutați să le ofere siguranță copiilor

Miercuri, 09 Octombrie 2019 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Siguranța copiilor și formarea, de la vârste cât mai mici, a unor deprinderi antivictimizare reprezintă obiective la realizarea cărora este necesar să-și aducă aportul în primul rând familia, dar și celelalte instituții sau organizații care au responsabilități pe linia educării și protecției minorilor.  Plecând de la această premisă, polițiștii gălățeni, alături de autoritățile sanitare locale și  Organizația ”Tinerii și Viitorul” au elaborat proiectul ” ...

Peste 12 milioane de euro pentru siguranţa la graniţa cu Moldova

Vineri, 04 Octombrie 2019 07:30 | Publicat în JURIDIC
Poliţia Română a găzduit, la Iaşi, conferinţa de deschidere a Proiectului THOR - "Cooperare regională pentru prevenirea şi lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere în regiunea de frontieră dintre România şi Moldova". Principalul obiectiv al acestui proiect, finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, este creşterea cooperării regionale pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor transfrontaliere la graniţa cu Moldova. ...
Alegerile europarlamentare, referendumul naţional, mitingurile partidelor politice organizate în primele şapte luni la Galaţi au fost de natură se remobilizeze efectivele de jandarmi. Militarii au fost implicaţi mai puţin în misiunile de menţinere a ordinii publice în judeţ, diferenţa în minus faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut fiind de peste şase procente. Din cele aproape 3.000 de misiuni la care au participat jandarmii gălăţeni în intervalul ianuarie-iulie 2019, 2 ...

Treceri de pietoni la o mare şcoală din Galaţi

Miercuri, 14 August 2019 00:01 | Publicat în SOCIETATE
Peste o mie de elevi, de la cei de clase primare la cei de gimnaziu trec zilnic pe acolo, alături de părinţii care îi însoţesc sau de locuitorii cartierului, unul dintre cele mai aglomerate din oraş. Este vorba despre oamenii care trebuie să circule în siguranţă în perimetru adiacent Şcolii Gimnaziale nr. 12 "Miron Costin", din I.C. Frimu, una dintre unităţile de învăţământ mari şi foarte frecventate ale urbei. Elevii, mai ales, ar trebui să beneficieze de condiţii de sig ...
Nu e vorba despre sărmana Casă "Simion Gheorghiu" de pe strada Domnească nr. 24, ci despre ce-a mai rămas din elegantul imobil de odinioară situat la intersecţia străzilor Săliştei şi Plevnei. La mai bine de trei luni de când am semnalat că proprietatea Primăriei a ajuns pradă uşoară pentru hoţii de materiale de construcţie, groapă de gunoi şi focar de infecţie, administraţia locală s-a gândit să o pună, totuşi, în siguranţă înainte de a fi prea târziu. "Trebuia ...

Săli de jocuri, picate la testul siguranţei

Luni, 15 Iulie 2019 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Peste 5.200 de săli de jocuri şi case de pariuri au fost verificate de poliţie în ultima lună, la aproape trei sferturi dinte acestea constatându-se nereguli grave privind protecţia siguranţei persoanelor şi a valorilor. Amenzile aplicate depăşesc 1.000.000 de lei, la nivel naţional.  5.281 este numărul sălilor de jocuri de noroc şi a caselor de pariuri din toată ţara, verificate în decurs de o lună de poliţiştii de la ordine publică, care au vrut să constate, la faţa l ...
O tânără în vârstă de 25 de ani, cunoscută cu probleme psihice, intrată de nenumărate ori în atenţia opiniei publice prin actele de violenţă şi vandalism, şi dusă cu forţa la Psihiatrie, este un pericol public. Autorităţile au pe jumătate mainile legate când vine vorba de măsuri prin care să o izoleze, dusul frecvent la spital şi consilierea teoretică fiind singurele pârghii. O ştie tot oraşul, iar cei care au fost martori la crizele sale de nervi în spaţiul public ...

Sute de amenzi aplicate şoferilor indisciplinaţi

Joi, 09 Mai 2019 12:30 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră şi cei de la ordine publică au aplicat, în luna aprilie, în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, 407 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de 95.760 de lei şi 262 de puncte penalizare. Din numărul total de amenzi, 25 au fost date conducătorilor auto care au parcat/staţionat sau oprit neregulamentar în zona Palatului de Justiţie şi la Colegiul Naţional „Costache Negri”. Ca şi până acum, în ...

Cum să aveţi sărbători în siguranţă

Sâmbătă, 27 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în SFATURI
Forfota inerentă zilelor premergătoare Sărbătorilor Pascale şi minivacanţa care va urma sunt, cu siguranţă, prilejuri care îi vor ţine pe mulţi gălăţeni departe de case, dar şi ocazii numai bune pentru răufăcători să acţioneze. La buzunare, maşini sau în casele rămase vremelnic nelocuite, infractorii pot provoca necazuri şi pagube, pe care le puteţi preveni dacă veţi ţine cont de câteva sfaturi preţioase venite din partea poliţiştilor. La cumpărături şi în lo ...
Pagina 1 din 6