(rugăciune către tanti Mister)
În prima secundă, mi s-a părut fără gust, fără miros; chioară şi surdă mi s-a părut, chiar indiferentă şi inutilă, pot spune. Apoi, la şapte ani după ultima zi de august, când am plecat de acasă spre primul început, se făcuse frumoasă cum numai o mătăciune poate fi în rafturile memoriei încărcate cu garduri sălbatice, cu salcâmi până la cer, cu lapte în păsat şi cu sare în bucate, cu tot ce mă ferea de vraja doamnei Mister.
La paisprezece ani după ultima zi de august, făcuse câteva riduri, dădea în osteneală mai repede decât mă amăgeau părinţii; mirosea ciudat, chiar îmi era frică s-o gust, dar nu aveam încotro, văzând-o cum se spală pe mâini, cum face din ochi şi îşi arată dinţii de carne, cum râde şi muşcă ademenitor din iluziile mele, muşcă lacom, bucată cu bucată, rumegă şi şade picior peste picior…`tu-i deşertăciunea ei de doamnă spurcată!
Tanti Mister, mai lasă-mă un august să alerg, fiindcă numai aşa pot sări din fire şi din cerc!
