Istoricul Silviu Dragomir s-a născut pe 13 martie 1888, în localitatea Gurasada, din județul Hunedoara. După absolvirea liceului românesc din Blaj și a Liceului sârbesc din Novisad, a urmat cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți (1905-1909) şi ale Universității din Viena (1909-1911). În această perioadă, a început redactarea studiului "Corespondența episcopului Gherasim Adamovici și mișcarea de emancipare a clerului și a poporului românesc în 1791". Pe baza unor cercetări întreprinse în Rusia, a publicat amplele studii "Convorbiri privitoare la relațiile bisericii românești cu Rusia în veacul XVII". A fost profesor de Istorie bisericească la Seminarul Andreian din Sibiu (1911-1919), de Istoria popoarelor din sud-estul Europei la Universitatea din Cluj (1917-1947). A condus Seminarul de studii sud-est europene și publicația "Revue de Transylvanie", înființată de el în 1934. A scris lucrări dedicate istoriei Transilvaniei și a întocmit monografii privitoare la "Avram Iancu", "Andrei Șaguna et Joseph Rajacie", "Ion Buteanu". Pe 25 mai 1928, a fost ales membru titular al Academiei Române. A încetat din viață pe 23 februarie 1962.
