Eveniment pentru copii la Tudor Vladimirescu

Eveniment pentru copii la Tudor Vladimirescu
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Poeta gălăţeană Vera Crăciun, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Literatură pentru Copii şi Tineret, Bucureşti, fiică a comunei Tudor Vladimirescu, este protagonista unei întâlniri culturale care va avea loc vineri, 10 martie, începând cu ora 11,00, la Căminul Cultural "Mitică Iancu", din localitatea sa natală. Evenimentul va presupune prezentare de carte pentru copii şi un atelier de lectură şi creaţie literară, la care sunt invitaţi să participe în jur de 150 de copii din comună şi dascălii lor, dar şi alţi cetăţeni din localitate, membri ai Clubului Pensionarilor şi nu numai. Organizat de Căminul Cultural, Biblioteca Comunală şi Consiliul local al comunei Tudor Vladimirescu, prin eforturile bibliotecarei Mariana Iacob şi ale referentului Cati Chirilă, evenimentul cultural "Vera Crăciun şi cărţile copilăriei" îşi propune să încurajeze lectura la generaţiile tinere şi foarte tinere.

Citit 748 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Martie 2023 11:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.