Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, Uniunea Scriitorilor din România, prin Filiala Sud-Est și Facultatea de Litere a Universității "Dunărea de Jos" Galați organizează miercuri, 19 aprilie, începând cu ora 15,00, la Sala „Mihai Eminescu” a sediului central, evenimentul intitulat „Literatura și traducerea ca forme ale fericirii”. În cadrul întâlnirii, la care sunt aşteptaţi să participe gălăţenii iubitori de literatură şi de traducere, ca formă de îmbogăţire a acesteia, se va lansa cartea „Cele douăzeci și patru victorii de etapă ale pictorului Belgritte” de Paul Emond, apărută la Editura Fides, Iași, traducerea din franceză fiind realizată de prof. univ. dr. Carmen Andrei, care va și modera întâlnirea.
Invitat special, cu intervenție online, scriitorul Paul Emond (foto), membru al Academiei Regale de Limbă și Literatură din Belgia.
Accesul online se poate face prin Google Meet: https://meet.google.com/fjj-mimj-nmv