Teatru radiofonic: Maia Morgenstern va fi vocea Monicăi Lovinescu

Teatru radiofonic: Maia Morgenstern va fi vocea Monicăi Lovinescu
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Actrița Maia Morgenstern va fi vocea Monicăi Lovinescu în monodrama "Între câine și lup", spectacol care va avea premiera sâmbătă, 18 noiembrie 2023, de la ora 17,00, la Radio România Cultural. Scenariul și regia sunt semnate de regizoarea multipremiată internațional Ilinca Stihi. Potrivit Radio România Cultural, textul original este inspirat din viața și opera Monicăi Lovinescu, cu inserții din materiale documentare din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

„Fără Monica Lovinescu ne-am fi asfixiat în minciună, n-am mai fi avut ocazia să auzim un glas al adevărului”, spune filosoful Gabriel Liiceanu. Spectacolul "Între câine și lup", produs de Teatrul Național Radiofonic, face parte din amplul proiect editorial dedicat de Radio România Cultural "Centenarului Monica Lovinescu". Potrivit unui comunicat de presă al Radio România Cultural, scenariul dezvoltă momentul atentatului asupra vieții Monicăi Lovinescu și are aspectul unui thriller în care vom descoperi personajul Monica Lovinescu într-o dimensiune profund umană, aflat într-o stare precară, de teamă și profund rănită, care se va confrunta cu propriii demoni și cu propria misiune, aflată permanent sub lupa malefică a Securității.

Actrița Maia Morgenstern a primit cu emoție această provocare, mai ales că vocea sa este întrucâtva asemănătoare cu cea a Monicăi Lovinescu, atât la propriu, cât și la figurat, dată fiind natura sa de luptătoare: "Este o mare responsabilitate. Pentru că atunci când interpretezi un personaj ficțional, îți pui întotdeauna problema de a căuta adevărul. Dar când adevărul pur se află în fața ta, cum ajungi până acolo? Lucrul în sine a început să fie extrem de interesant, extrem de dificil cu Ilinca Stihi, extrem de solicitant. Și cred că așa trebuie să fie. Vibrația, tonul, respirația, intenția, emoția, toate acestea trebuie să formeze un tot. De aceea mi se pare atât de greu, de frumos, de incitant, de solicitant".

Vocii Monicăi Lovinescu i se va opune cea a Securității amenințătoare și omniprezente, ea fiindu-i distribuită în spectacol lui Zoltan Octavian Butuc. "M-am bucurat să observ, citind foarte mult din consemnările Securității, că o admirau foarte mult, o respectau foarte mult. Sunt cuvinte laudative spuse cumva cu teamă. Deci forța acestei femei a răzbătut, a iradiat prin securitatea românească și eu cred că este cea mai mare victorie a ei, faptul că i-a determinat să le fie și lor frică", spune Ilinca Stihi.

Din distribuție mai fac parte: Voicu Hetel, Ionuț Kivu, Alex Moustache, gălățeanul Adrian Nour, Robert Radoveneanu, Daniel Tudorică, Alexandru Voicu, Antal Omar.

Citit 1179 ori Ultima modificare Vineri, 17 Noiembrie 2023 21:02

1 comentariu

  • postat de comunismul
    Vineri, 17 Noiembrie 2023 19:01
    5.13.143.***
    era mai mult frumos teatrul radiofonic pe vremea lui ceausescu! acum nu isi mai are hazul!
    1
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.