Istorie și realitate virtuală: comorile Galațiului devin holograme

Istorie și realitate virtuală: comorile Galațiului devin holograme
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Certificatul de aviator al Smarandei Brăescu, mapa de diplomat a lui Costache Negri, automobilul De Dion Bouton din 1898, tăblițele votive cu „Cavalerii Danubieni” și „Dionysos”, piese numismatice, arme, hărți și documente rare sunt câteva dintre comorile care vor fi digitalizate și accesibile publicului sub formă de holograme.

În premieră pentru județul Galați, unele dintre cele mai valoroase piese ale Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” vor putea fi admirate cu ajutorul realității virtuale, anunță președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. Astfel, tehnologia viitorului va pune umărul la cunoașterea istoriei. 

Potrivit președintelui Costel Fotea, Consiliul Județean Galați și Primăria Cantemir din Republica Moldova au depus spre finanțare din fonduri transfrontaliere proiectul „Patrimonia”, în valoare de un milion de euro, menit să pună în valoare patrimoniul cultural și istoric de pe ambele maluri ale Prutului prin folosirea celor mai noi tehnologii. Hologramele vor fi realizate cu ajutorul unor scanere de înaltă rezoluție, special concepute pentru obiectele de patrimoniu.

„Proiectul prevede digitalizarea a 50 de obiecte – câte 25 pentru fiecare partener, crearea unei arhive digitale și instalarea unor echipamente interactive: holograme, realitate virtuală și audioghiduri. Totodată, personalul muzeal va beneficia de ateliere tematice pentru utilizarea acestor tehnologii”, explică președintele Fotea. 

La Galați, printre primele obiecte digitalizate se vor număra Certificatul de aviator al Smarandei Brăescu, mapa de diplomat a lui Costache Negri, automobilul „De Dion Bouton” din 1898, tăblițele votive cu „Cavalerii Danubieni” și „Dionysos”, piese numismatice, arme, hărți și documente rare.

Astfel, patrimoniul istoric al județului Galați va deveni mai accesibil și mai atractiv, fiind valorificat într-o formă modernă, dar cu respectarea condițiilor speciale de conservare a pieselor originale.

Citit 3657 ori Ultima modificare Marți, 26 August 2025 13:03

4 comentarii

  • postat de Quaestio
    Joi, 21 August 2025 16:09
    86.124.200.***
    Holograma ...sa nu deranjeze Piesa Originala din siesta . (si)Sa nu pateasca precum Coiful Dacic .
    Daca n-avem Exponate ...importam . Cerul e limita . Totusi (un ecran) nu se compara cu cel Real .
    0
    0
  • postat de Paul
    Joi, 21 August 2025 10:32
    46.13.173.***
    Poate costumul tradițional, covoarele de acum mai bine de acum mai bine sută de ani de la Muzeul de Istorie. Biserica Precista și Catedrala...
    0
    0
  • postat de magis
    Joi, 21 August 2025 08:15
    89.121.200.***
    Si câți bani sfiritisește Fotea pe așa năzbâtie? Ia, câți a dat pe microbuzele pentru elevi? Tot dublu, ca ăilalți hoți din țară? Așa cum a dat și Pucheanu pe borduri?
    0
    2
  • postat de Fetița cu chibriturile .
    Miercuri, 20 August 2025 21:05
    108.245.201.***
    Faceți și un muzeu cu holograme ale fostelor fabrici și uzine care au existat în Galați , invitați absolvenții să vadă unde ar fi putut lucra …
    7
    23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.